Al doilea golgheter all-time al primei divizii, Ionel Dănciulescu, a decis marţi să pună stop carierei de fotbalist. Şi asta doar din cauza presiunilor venite de la oficială, din partea lui Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache, care vroiau neapărat să-l pensioneze pe atacantul în vârstă de 36 de ani, în ciuda faptului că Danciu-gol ar mai fi putut juca în Liga 1 încă un sezon şi jumătate. Fostul de acum fotbalist a fost numit team-manager al echipei roş-albe, funcţie deţinută până în momentul de faţă de Cristi Bobar.
“Ultima dorință a mea a fost să joc ultimul meci la Dinamo. Nu cred că va fi absolut niciun fel de problemă că mă voi retrage. Există viață și după ce te lași de fotbal. Deci nu-mi fac niciun fel de problemă, pentru că important este că voi rămâne aici, unde mi-am dorit eu, în cadrul clubului și voi căuta să ajut clubul cum am făcut-o și ca fotbalist. Fără Dinamo, cu siguranță nu aș fi ajuns la acest nivel. Vreau în primul rând să le mulțumesc suporterilor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit. Fără sprijinul lor, al conducătorilor și coechipierilor nu cred că aș fi ajuns până aici. Viitorul meu a fost este și va fi legat de Dinamo. Este o decizie luată de mine, acum cred eu că este momentul cel mai bun de a mă retrage și, așa cum am spus, există viață și după ce mă las de fotbal, asta este clar”, a spus Danciu-gol.
Ionel Dănciulescu a marcat 214 goluri în 356 de meciuri în Liga 1.
Al doilea golgheter all-time al primei divizii, Ionel Dănciulescu, a decis marţi să pună stop carierei de fotbalist. Şi asta doar din cauza presiunilor venite de la oficială, din partea lui Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache, care vroiau neapărat să-l pensioneze pe atacantul în vârstă de 36 de ani, în ciuda faptului că Danciu-gol ar mai fi putut juca în Liga 1 încă un sezon şi jumătate. Fostul de acum fotbalist a fost numit team-manager al echipei r