Băsescu revenit în politica de partid după Cotroceni și încercând să reunească în dreptul său opoziția e unicul lucru care ar putea amenința în 2016 dominația stângii corupte și a liberalismului denaturat.
Anunțul de acum câteva luni al lui Traian Băsescu că va continua să activeze politic și după încheierea mandatului a generat de atunci sentimente amestecate printre simpatizanții săi sau adversarii actualei puteri. Mulți dintre aceștia și-au zis că „enough is enough“, că toate trebuie să aibă un sfârșit, inclusiv o carieră politică lungă și plină, că puternica personalitate a președintelui a înăbușit orice altă personalitate din opoziție, că prezentul conflict cu PDL s-ar putea menține în defavoarea opoziției, că puterea va continua să aibă un țap ispășitor pentru orice insucces. În fine, unii și-au spus că, pur și simplu, nu ar trebui cultivată ambiția de putere a unui om politic care pare că nu poate să se desprindă voluntar de cariera sa.
Teoretic, simpatizez cu unele dintre aceste argumente sau, oricum, le acord o anumită greutate, ca principiu general. Totuși, ținând seama de situația dezastruoasă în care se află acum opoziția – ruptă între trei-patru forțe concurente, amenințată să fie fagocitată de PNL –, cât și de forța copleșitoare a actualei puteri, nu prea văd cum s-ar putea ea descurca fără Traian Băsescu. Prevăd de pe acum: și europarlamentarele, și prezidențialele vor fi un dezastru pentru opoziție. Ce rămâne atunci, pentru ca 2016 să nu fie și el repetarea aceluiași dezastru? Unde este acea figură carismatică, cu autoritate și în PDL, și în FC+PNȚCD, și în PMP, și în NR, în stare să reunească piesele detașate ale opoziției, să refuze orice compromis cu PNL-ul lui Crin Antonescu, să inspire elan și încredere militanților și electoratului, pentru a recuceri puterea la alegerile parlamentare? Predoiu? E o glumă. Boc
