Revin la discuția iscată de cercetătorii din Ulster care plasează românii pe locul ultim din Europa în ce privește dimensiunile penisului, după o investigație realizată… prin internet (!?). Ne plăcea să credem altfel, fie și numai gândindu-ne la ditamai borcanul cu spirt ce găzduiește, la Institutul „Mina Minovici”, mădularul încovrigat și înghesuit al haiducului Terente, ori amintindu-ne de povestea (din pudoare, citez titlul în franceză: „Histoire d’un pine”) lui Creangă, adevărată pledoarie pentru naturalețe, normalitate și vânjoșenie moldo-valahă. Regretatul Mircea Nedelciu imaginează o scenă de pe vremea lui Ceașcă, în care vedem privilegiatele regimului, dezamăgite de tot ce-i producție internă și ahtiate după tot ce-i din import, deschizând pachetul cu „pine” primite din străinătate: „Când le-au scos din țiplă / S-au muiat într-o clipă / Ori la Poștă au fost uzate / Ori în Vest sterilizate”.

Chestiunea în sine e mai puțin hazoasă decât pare; dimpotrivă, se zice c-ar determina evoluții și involuții dramatice în cele mai neașteptate domenii. În cartea sa „O istorie culturală a penisului”, David Friedman își propune să demonstreze că mădularul deloc scârbavnic este mai mult decât o simplă parte a corpului uman, având chiar „statut de idee ce definește locul bărbatului în lume” și interesând nu numai funcționalul fiziologic, ci și etica, morala, filosofia, religia, ba chiar și politicul. Și asta nu de azi, de ieri. În antica Eladă, „orice grec își vedea penisul ca pe o măsură a apropierii de puterea divină, de inteligența divină și de nebunia de inspirație divină”, în Imperiul Roman, „generalii promovau soldații pe măsura dimensiunii penisului” ș.a.m.d. Măi, să fie! La urma urmei, suntem singura nație care a reținut latinescul „phallus”; întâmplător oare?

Iar Ministerul român al Sănătății a achiziționat, plătind 170.000 de lei, prezervative cu lungi