Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciuri uşoare pentru echipele craiovene de volei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Cele două formaţii de volei de la SCM-U Craiova îşi pot trece astăzi în cont victorii, în etapa intermediară. Băieţii joacă la Cluj, cu o echipă fără victorie, iar fetele acasă, cu Penicilina Iaşi.

Divizia A1 de volei programează astăzi o etapă intermediară. Voleibalistele de la SCM-U Craiova joacă pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, cu începere de la ora 17.00, în compania formaţiei Penicilina Iaşi, în cadrul etapei a şaptea.

Elevele lui Berti Văsuică îşi pot trece în cont primul succes pe teren propriu, după ce până acum, paradoxal, au obţinut victorii, trei la număr, numai în partidele din deplasare.

Runda trecută, oltencele au suferit o înfrângere, pe terenul liderului Dinamo Bucureşti. Bucureştencele, de neoprit în acest debut de campionat, s-au impus sâmbătă cu 25-10, 25-11, apoi 25-21. Dinamo ocupă primul loc, pierzând doar două seturi în meciurile disputate până acum.

Revenind la partida de astăzi, Penicilina Iaşi, adversara craiovencelor, se află pe locul 10 în clasament, din 12 echipe, având două victorii şi patru înfrângeri. În etapa de sâmbăta trecută, formaţia moldoveană a trecut de modesta echipă din Constanţa, cu 3-0 (25-18, 25-13, 25-23).

Dacă pe terenuri străine s-a descurcat bine, obţinând victorii la Lugoj, CSM Bucureşti şi Constanţa, acasă jucătoarele antrenate de Berti Văsuică şi Alex Cosma au înregistrat două eşecuri, primul în sala mică, cu CSU Medicina Târgu Mureş, apoi în Polivalentă, cu Unic Piatra Neamţ.

La Cluj se încălzesc pentru derbiul

cu Constanţa

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova, vicecampionii României, pot obţine astăzi a patra victorie consecutivă, întâlnind în deplasare pe „U“ Cluj, echipă fără victorie în cinci meciuri disputate. Partida va începe la ora 17.00 şi va fi o ultimă repetiţie pentru elevii lui Pascu în perspectiva meciului de sâmbătă, de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°