Situația deplorabilă a națiunii române devine din ce în ce mai mult la București şi un subiect de analiză a unor politicieni de prim rang. Printre primii care au renunțat la cifre inventate, lozinci şi explicații de natură politic corectă se numără europarlamentarul Adrian Severin.

Într-un articol publicat în urmă cu câteva zile, "Colonizarea unei națiuni eșuate", autorul cu mandat de reprezentare a României în Parlamentul Uniunii Europene tratează subiectul colonizării şi refeudalizării României în cea mai incomoda manieră pentru cei ce s-au succedat de peste două zeci de ani la conducerea ţării. Traversarea unei crize economice şi soluționarea unor conflicte politice nu mai are nimic în comun cu starea de eroziune a statalității românești, demnă să pună odată pentru totdeauna proiectul de ţară pe butuci. La egalitate de timp, după două decenii de regim ceaușist şi încă două decenii de regim postdecembrist, suntem martorii unei transformări de la un stat naţional-comunist care lupta cândva împotriva colonialismului pe mapamond, într-o regiune fără statalitate în căutare după stăpânire străină.

Citind cu atenţie articolul mai sus semnalat, aş putea crede că România are de-a dreptul un calendar politic propriu - în care anotimpurile se repetă odată la ceva mai bine de un secol: După o eră glaciară de suzeranitate otomană, o primăvară a independenţei naţionale, urmată de o vară interbelică roditoare şi o toamnă în spiritul unei recolte sistematizate, postdecembrismul marchează totodată şi începutul unui nou „an” sau ciclu politic, cu precizarea că noua eră glaciară nu mai este una otomană, ci imperial-europeană. Revenirea României la structuri feudale sau la raporturi sociale iobăgeşti însă nu se poate explica doar prin factori de natură internă si nici nu se poate combate doar printr-un simplu act electoral.

Pentru a înţelege mai bine acest anacron