Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă de proporţii la un azil de bătrâni din localitatea constănțeană Tuzla

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 12 noiembrie 2013 ·

După o lună de agonie la Spitalul Clinic Județean Constanța o femeie în vârstă de 90 de ani a încetat din viață. În urmă cu mai bine de o lună de zile aceasta a căzut și s-a lovit la cap la azilul de bătrâni din Tuzla unde era internată. În urmă cu câteva zile femeia a decedat ca urmare a traumatismului suferit. Moartea suspectă a atras atenția autorităților care au deschis o anchetă. Cercetările au scos la iveală amănunte șocante. Azilul nu are autorizație de funcționare, dar găzduiește 20 de persoane, înghesuite şi îngrijite de angajaţi fără specializare medicală. “Din primele investigații s-a stabilit că cea în cauză figura la un azil de bătrâni din localitatea Tuzla, iar pe 6 septembrie anul curent a căzut suferind un traumatism la nivelul capului, ulterior pe 9 noiembrie decedând. Cercetările continuă fiind sesizate şi celelalte instituţii abilitate în vederea verificării legalităţii funcţionării unităţii respective, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă” a declarat Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța. Autorităţile din Tuzla au aflat de existenţa azilului fantomă abia după ce oamenii legii le-au adus la cunoștință neregulile de acolo. Prezenți la fața locului, edilii din Tuzla s-au lovit de porțile închise ale azilului. “Nu ne răspunde nimeni, nu știm ce este, este azil, nu este azil. Putea să ne răspundă ca să vedem cum arată. Sigur este ceva suspect atâta timp cât nu ne deschide poarta. Eu am fost solicitat telefonic de mai multe persoane, care m-au întrebat dacă în Tuzla există un azil de bătrâni. Eu am spus că nu există.” a precizat primarul localității Tuzla, Constantin Micu, „La Primăria Tuzla figurează drept casă, nu figurează ca aparținând unei firme și nici nu se plătesc taxe în plus.” a declarat viceprimarul localității Tuzla, Taner Resit. Nici reprezentanții serviciului de Asistență Socială nu au avut mai mult succes. “Din p

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 29 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum 53 minute
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 7 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 3 ore
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°