Edilii vor organiza o nouă licitaţie, după ce lucrările au întârziat cu mai bine de o lună şi jumătate faţă de graficul iniţial
Braşovenii care îşi puseseră speranţa că se vor muta în casă nouă din luna februarie a anului viitor, în noul bloc de locuinţe sociale de pe strada Zizinului, trebuie să îşi ia gândul. Ţinând cont că lucrările erau în mare întârziere, constructorul a decis să renunţe la acest proiect. Viceprimarul Răzvan Popa (foto dreapta) ne-a declarat că firma constructoare a decis să renunţe de bunăvoie la contract, recunoscând că nu putea să ducă până la capăt lucrarea.
În cel mai bun caz, locatarii vor putea intra în noile apartamente în mai 2014
„Este de apreciat că firma a recunoscut că nu poate duce până la capăt proiectul şi că nu ne putem juca cu finanţarea europeană obţinută pentru această investiţie. Faţă de grafic, lucrările sunt în întârziere cu aproximativ o lună şi jumătate, dar cred că o firmă de profil care are toate resursele şi logistica va putea recupera din întârziere, astfel ca cel târziu în luna mai a anului viitor blocul să fie gata”, a precizat Răzvan Popa.
Proiect „blestemat”
Finalizarea acestui proiect pare „blestemată” ţinând cont că demararea lucrărilor a fost blocată aproape un an de contestaţiile depuse la licitaţia privind desemnarea constructorului. Acum, edilii vor trebui să organizeze o nouă licitaţie şi speră că nu vor mai avea parte de aceeaşi experienţă neplăcută, astfel ca proiectul să intre în linie dreaptă. „Vom solicita la ADR Centru o prelungire a termenului de finalizarea a proiectului ţinând cont de toate aceste aspecte. Dacă firma nu ne anunţa din timp şi tărăgăna lucrările, atunci chiar riscam să pierdem finanţarea nerambursabilă şi să plătim din resursele noastre totul”, a subliniat viceprimarul.
Nici structura de rezistenţă nu e gata în totalitate