Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Novak Djokovici se impune categoric în finala Turneului Campionilor

Publicat in Puterea, marți 12 noiembrie 2013 ·

Novak Djokovic, numărul doi în ierarhia ATP, şi-a adjudecat Turneul Campionilor, după ce l-a învins în finală pe Rafael Nadal, scor 6-3, 6-4, într-o partidă care a durat o oră şi 35 de minute.

Novak Djokovic devine cel de-al şaptelea jucător din istorie care se impune de cel puţin trei ori la ultimul mare turneu al anului. Djokovic i-a egalat pe Boris Becker şi John McEnroe, într-un clasament condus de Roger Federer cu 6 victorii la Turneul Campionilor, Lendl şi Sampras - cinci şi Ilie Năstase cu patru. Finalist în 2010, Rafael Nadal rămâne încă fără acest trofeu, fiind de altfel singurul turneu major care îi lipseşte jucătorului spaniol.

Meciul a fost dominat categoric de Djokovici, care conducea după numai 17 minute de la începerea partidei, cu 3-0. Nadal a reuşit să revină şi să egaleze la 3-3, dar cam atât. În continuare Novak Djokovici şi-a impus jocul şi după o oră şi 30 de minute tabela indica un scor categoric în favoarea sârbului: 6-3, 6-4.

La finalul partidei, Rafael Nadal a recunoscut superioritatea adversarului şi l-a felicitate pe Djokovici pentru victorie: “Vreau să îl felicit pe super-jucătorul Nole. A jucat incredibil. M-am simţit excelent aici, atmosfera de la Londra este una dintre cele mai frumoase din lume. Întotdeauna mă simt ca acasă şi acesta este meritul vostru, al publicului şi al organizatorilor. Anul acesta a fost unul incredibil, poate cel mai bun sezon al carierei. Mă simt nemaipomenit, chiar dacă nu am reuşit să mă impun. Vă mulţumesc tuturor. “

“Vreau să încep prin a-i felicita pe Rafa şi pe staff-ul său pentru sezonul extraordinar. Aici este locul perfect pentru a încheia sezonul şi să joci un astfel de meci împotriva lui Nadal e ceva special. Le mulţumesc în special celor din echipa mea; deşi este un sport individual, succesul nu poate fi obţinut fără efortul unei echipe. Vă mulţumesc tuturor şi ne vedem la a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 38 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°