Statisticile arată că în anul 2011 peste 160.000 de români s-au mutat de la oraş la sat. Sociologii români se declară îngrijoraţi de această „migraţie inversă” şi îi cercetează „sensurile negative” sub cupola conceptului de „re-ruralizare”. Oamenii politici, dimpotrivă, se bucură de o astfel de „vectorizare” şi vorbesc despre necesitatea stimulării politicilor de „stabilire a tinerilor la sat” şi „ajutorarea noilor fermieri”.

România are la ora actuală 13.285 de sate. Făcând un calcul sumar rezultă că în anul 2011 în fiecare sat s-au stabilit în medie 12 orăşeni. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Şi nici nu fac parte dintr-o „astfel” de „distribuţie statistică”. De aceea, interpretarea pare pripită!

Căci cei 160.000 de „indivizi” adunaţi în plus la sat nu sunt nici tineri mutaţi „semnificativ” acolo unde populaţia rurală „senilizată”s-a redus până la limită şi nici şomeri care nu mai vor să îngroaşe rândurile la „oficii de plasare în muncă” din oraşe. Nu, nici vorbă. Iar statisticienii, sociologii şi comentatorii de presă sunt într-o eroare capitală! Cei 160.000 din 2011 sunt în principal orăşeni ce şi-au construit case în localităţile periurbane, ajutând la naşterea unor mega-sate, mai mari decât multe municipii: Floreşti (lângă Cluj-Napoca), Corbeanca, Pantelimon, Popeşti-Leordeni (lângă Bucureşti), Valul lui Traian (lângă Constanţa), Dumbrăviţa (lângă Timişoara) ş.a.m.d.

Lucian Blaga a avut inspiraţia genială să spună şi să scrie că „veşnicia s-a născut la sat”. Oare cum o s-o convingem să rămână acolo?! Sau cum o să-i determinăm concret pe cei tineri să se apropie de această „veşnicie” care este satul românesc adevărat?!

Statisticile arată că în anul 2011 peste 160.000 de români s-au mutat de la oraş la sat. Sociologii români se declară îngrijoraţi de această „migraţie inversă” şi îi cercetează „sensurile neg