Cei care locuiesc în oraşele din Valea Jiului trebuie să ştie că joi, 14 noiembrie, îşi pot testa gratuit nivelul glicemiei din sânge. În mai multe oraşe din zonă se vor afla echipe medicale care, pe perioada câtorva ore, vor sta la dispoziţia minerilor şi a familiilor lor care vor dori să facă respectiva analiză.
Diabeticii aflaţi sub strictă supraveghere medicală, dar şi cei care, ca o măsură preventivă, doresc să-şi ştie nivelul glicemiei din sânge se vor putea adresa, joi 14 noiembrie, echipelor medicale mobile care se vor afla în oraşele lor. Acţiunea care îi vizează pe ortaci şi se derulează sub sloganul "Viaţa are prioritate!", se va desfăşura simultan, între orele 9,00 şi 13,00. În respectivul interval orar, vor fi deschise puncte medicale în următoarele oraşe din Valea Jiului: Petrila (în zona staţiei de autobuz Brujan), Petroşani (în zona fostei Poşte), Vulcan (între zona blocului 1M şi CAP) şi Lupeni (în zona Restaurantului Cina). Campania de testare gratuită a glicemiei pentru populaţia Văii Jiului este o iniţiativă strâns legată de ziua de 14 noiembrie, declarată Ziua mondială de luptă împotriva diabetului.
"Răspunzând în număr cât mai mare acestei iniţiative benefice veţi preveni una dintre cele mai grave boli ale ultimelor decenii, boală ce poate fi contracarată dacă este descoperită în stare incipientă. Astfel, veţi arăta că viaţa are prioritate pentru fiecare dintre noi!", este mesajul pe care senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto), liderul grupului PP-DD, îl transmite tuturor ortacilor cărora li se adreasează campania medicală de depistare a diabetului.