Tânărul din comuna Roma, care, pe 1 iunie, a violat o fetiţă de nouă ani, a reuşit să obţină reducerea pedepsei.
Condamnat iniţial de Tribunalul Botoşani la 10 ani de închisoare, Dragoş P. de 19 ani a formulat apel, iar acţiunea a fost admisă ieri de magistraţii Curţii de Apel Suceava. Astfel, sentinţa iniţială a fost desfiinţată în parte, pedeapsa fiind redusă la opt ani de detenţie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Agresiunea a avut loc în după-amiaza de 1 iunie, când micuţa a fost luată de pe stradă, ademenită în locuinţa suspectului şi violată. Aflată în stare de şoc şi plină de sânge, victima a fost transportată la Secţia de Pediatrie, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Reţinut şi arestat preventiv, Dragoş P. a pus totul pe seama alcoolului şi a susţinut în faţa anchetatorilor că nu a realizat ceea ce face. Trimis în judecată, el se află şi în prezent în arest preventiv.
Tânărul din comuna Roma, care, pe 1 iunie, a violat o fetiţă de nouă ani, a reuşit să obţină reducerea pedepsei.
Condamnat iniţial de Tribunalul Botoşani la 10 ani de închisoare, Dragoş P. de 19 ani a formulat apel, iar acţiunea a fost admisă ieri de magistraţii Curţii de Apel Suceava. Astfel, sentinţa iniţială a fost desfiinţată în parte, pedeapsa fiind redusă la opt ani de detenţie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Agresiunea a avut loc în după-amiaza de 1 iunie, când micuţa a fost luată de pe stradă, ademenită în locuinţa suspectului şi violată. Aflată în stare de şoc şi plină de sânge, victima a fost transportată la Secţia de Pediatrie, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Reţinut şi arestat preventiv, Dragoş P. a pus totul pe seama alcoolului şi a susţinut în faţa anchetatorilor că nu a realizat ceea ce face. Trimis în judecată, el se află şi în prezent în arest preven