* ADEVARUL
* Proiectul Guvernului pentru exploatarea de la Roşia Montană, respins de Comisie din a treia încercare
Membrii Comisiei speciale care au analizat proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană au respins ieri, cu 17 voturi "pentru" şi două abţineri, proiectul venit de la Guvern. Până la votul de astăzi, Comisia şi-a prelungit mandatul de trei ori, în decurs de două luni. Preşedintele forului, senatorul PSD Darius Vâlcov, i-a felicitat pe cei prezenţi pentru activitatea desfăşurată de-a lungul a peste două luni şi a conchis, uşurat, că rolul său s-a încheiat. Cu toate acestea, Vâlcov a subliniat că drumul proiectului în Parlament nu se opreşte la votul de respingere, ci va intra, de marţi, pe ordinea de zi a Senatului. El a arătat că marţi dimineaţă Comisia va înainta Raportul către Biroul Permanent al Senatului, care îl va pune pe ordinea de zi a plenului ca să fe dezbătut, Potrivit lui Vâlcov, BP al Senatului decide dacă Raportul intră sau nu şi în dezbaterea comisiilor parlamentare permanente. De asemenea, proiectul va intra apoi în dezbaterea Camerei.
* Barroso, preşedintele Comisiei Europene: România nu va intra în Spaţiul Schengen anul viitor
România şi Bulgaria nu vor adera la Spaţiul Schengen anul viitor, a declarat luni seară, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru postul francez de televiziune TF1. Declaraţia făcută de preşedintele Comisiei Europene este în antiteză cu alte serii de declaraţii oferite de înaltul oficial, nu mai târziu de luna septembrie, atunci când afirma că Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen. "Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred ca va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând", a declarat Barroso în luna septembrie, pentru postul public de radio bulgar, potrivit Mediafax. Două state europ