Primăria Poarta Albă a atribuit un contract evaluat iniţial la suma de 275.505,60 lei pentru doar 88.642 lei. Potrivit anunţului de atribuire, este vorba despre un contract de consultanţă în management şi consultanţă în organizarea procedurilor de achiziţii publice în vederea implementării proiectului „Reabilitare şi extindere şcoala cu clasele I – VIII, localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa”.
La procedura de cerere de ofertă organizată de autoritatea contractantă s-au primit cinci oferte, dintre care cea declarată câştigătoare a fost a firmei SC Luca Way SRL, care, după cum reiese din acelaşi anunţ de atribuire, s-a angajat să asigure serviciile prevăzute în contract contra sumei de 88.642 lei. Criteriul de atribuire a contractului a fost preţul cel mai scăzut.
În ceea ce priveşte firma care şi-a adjudecat contractul, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu trei asociaţi, respectiv Florin Mihai Luca, Radu Luca şi Maria Carmen Godun. SC Luca Way SRL, fosta SC Poyry Romania SRL, a fost înfiinţată în anul 1995.
La finalul anului 2012, firma declarase o cifră de afaceri de 11.161.489 lei, un profit net de 838.926 lei şi 81 de salariaţi.
Maria Carmen Godun mai figurează ca asociat în SC Civil Construct General SRL, SC Consilier Construct Engineering SRL, SC Control Trans SRL, SC Das Proiect Invest SRL, SC Infra Management SRL şi SC Road Design SRL. La rândul său, Radu Luca este figurează şi el ca asociat în aceleaşi firme în care apare Maria Carmen Godun, dar şi în SC Integral Consult SRL şi SC Ria Design Consulting SRL.
În ceea ce-l priveşte pe Florin Mihai Luca şi el mai figurează ca asociat în SC Civil Construct General SRL, SC Consilier Construct Engineering SRL, SC Das Proiect Invest SRL, SC Infra Management SRL, SC Road Design SRL şi SC Infra Proiect SRL.
SC Luca Way SRL este una dintre firmele cărora nu le