Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Camer și-a lansat Opera Omnia, în fața colegilor din Clubul Rotary

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

La întrunirea din 11 noiembrie 2013 a Clubului Rotary Buzău, au fost prezentate cărțile scriitorului și publicistului buzoian Dan Camer, „Pro Basarabia și Bucovina” și „Mazilii și răzeșii din Bucovina”, care au fost reeditate zilele trecute la

Editura TipoMoldova din Iași, în vestita colecție Opera Omnia (seria „Publicistică și eseu contemporan“).

Cele două volume au apărut în format mare, cartonate, pe hârtie velină și în condiții grafice deosebite, conform cu pretențiile editurii ieșene, care este recunoscută academic de Consiliul Național al Cercetării Științifice pentru domeniile „Filologie“ și „Istorie și Studii Culturale“.

Dan Camer este al patrulea scriitor buzoian care apare în colecția „Opera Omnia“, după Marin Ifrim,

Nicolae Pogonaru și Dumitru Ion Dincă (toți trei în seria „Poezie contemporană”).

Cartea „Pro Basarabia și Bucovina”, care a apărut în primă ediție la Editura „Omega“ din Buzău, în anul 2007, conține o istorie a mișcării „Pro Basarabia și Bucovina“, pe care autorul a cunoscut-o din interiorul ei, fiind, la începutul anului 1990, fondatorul și primul preșe­dinte al Filialei „Alexandru Marghiloman“ Buzău, dar și membru în Consiliul Național Român al Asociației Mondiale „Pro Basarabia și Bucovina“, cu funcția de secretar al Provinciei Muntenia, calitate în care s-a ocupat de constituirea de noi filiale și coordonarea celor existente în județele Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Cea de-a doua parte a cărții, cea de publicistică, conține o selecție de discursuri, comunicări, interviuri și articole ale autorului din perioada 1990 -1993, apărute, în cea mai mare parte, în ­pu­blicațiile buzoiene „Opinia“ și „Muntenia“.

Cartea „Mazilii și răzeșii din Bucovina” a apărut și ea, pentru prima oară, la Editura „Omega“ din Buzău, în anul 2009, sub egida Institutului „

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°