Efectul majorării accizelor se va resimţi marginal în preţurile de consum de anul viitor întrucât economia este sub potenţial, iar efecte de runda a doua, de scumpiri în spirală, ar fi fost posibile doar în cazul unor sporuri salariale semnificative, afirmă viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
Pe de altă parte, el a arătat că estimarea BNR pentru creşterea economică din 2014 se plasează în jur de "2%, 2% şi ceva", fiind important cum se va completa creşterea bazată pe exporturi, care încep să decelereze.
Potrivit viceguvernatorului Popa, banca centrală are în vedere pentru anul viitor o producţie agricolă normală, care să nu mai contribuie la fel de puternic la formarea PIB ca în acest an.
În aceste condiţii, prognoza de creştere economică are în vedere o revigorare treptată a consumului individual şi o creştere a investiţiilor, inclusiv printr-o absorbţie mai bună, care şi-a mai revenit în ultima perioadă.
Popa a precizat, însă, că până în prezent investiţiile au o contribuţie negativă la creşterea PIB din acest an.
Potrivit unei analize realizate de specialiştii din Direcţia de Politică montară de la BNR, şi prezentată marţi de Răzvan Stanca, impactul asupra creşteri PIB al cheltuielilor guvernamentale este limitat, nesemnificativ în cazul cheltuielilor de investiţii.
Stanca explică acest fenomen şi prin gradul de deschidere al economiei, arătând că la o investiţie publică de 1 milion de euro este foarte posibil ca 900.000 de euro să plece în afara ţării, prin importuri.
"Dintre componentele agregatului de cheltuieli utilizat, cheltuielile de personal par a fi cele care conduc la un multiplicator agregat semnificativ", se arată în concluziile acestui studiu.
Cu alte cuvinte, singura cheltuială pe care o poate face guvernul pentru a susţine marginal creşterea economică este cea salarială. Nici în acest caz, însă, c