Ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a anunţat marţi că actualul manager privat al Tarom, Christian Heinzmann, îşi va duce mandatul până la capăt.
"Atâta timp cât noul Consiliu de Administraţie are mandat să anuleze acel act adiţional făcut fără respectarea statutului şi prevederilor legale, domnul Heinzmann va rămâne. El este sprijinit de noul CA pentru a implementa planul de management. Bineînţeles, aşteptăm şi rezultatele", a declarat Mănescu la conferinţa Mediafax Talks about Aviation.
Prin actul adiţional la care a făcut referire ministrul Transporturilor, fostul CA al companiei Tarom a scurtat de la patru ani la un singur an mandatul directorului general, urmând ca acesta să expire pe 19 noiembrie.
La începutul săptămânii trecute, ministerul Transporturilor a revocat din funcţie întregul Consiliu de Administraţie al companiei Tarom, pe fondul conflictului între membrii acestuia şi CEO-ul privat.
Din noul Consiliu de Administraţie al Tarom fac parte Dante Stein - consilier al premierului, Manuel Donescu - secretar de stat în Ministerul Trasporturilor, Florin Luca - consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu - director general BCR Leasing şi Răzvan Filipescu - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Tarom publicase anterior un anunţ prin care anunţa că vrea să recruteze patru manageri, pentru poziţiile de director general (CEO), financiar (CFO), de operaţiuni (COO) şi comercial (CCO), termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 30 noiembrie.
Ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a anunţat marţi că actualul manager privat al Tarom, Christian Heinzmann, îşi va duce mandatul până la capăt.
"Atâta timp cât noul Consiliu de Administraţie are mandat să anuleze acel act adiţional făcut fără respectarea statutului şi prevederilor legale, domnul Heinzmann va rămâne. El este sprijinit de noul CA