Cosmin Olaroiu are zilele numarate in Emiratele Arabe Unite. Declaratiile pe care antrenorul roman le-a acordat l-au infuriat pe seicul clubului Al-Ahli, iar Olaroiu poate sa-si faca deja bagajele.
Seicul Abdullah Saeed Al Naboodah, presedintele Comitetului Director al clubului la care Olaroiu este angajat, l-a desfiintat public pe roman.
"Clubul nu poate accepta declaratiile pe care antrenorul le-a facut nu doar impotriva lui Al-Ain, ci impotriva oricarui club sau institutie a statului. Insultele pe care le-a folosit sunt inacceptabile si nu pot fi tolerate, mai ales cand ele vin din partea unui individ ce apartine Castelului Rosu (porecla lui Al-Ahli - n.red.), grupare care intotdeauna incearca sa promoveze spiritul sportivitatii si al respectului si sa confirme principiile unui caracter regal", a declarat Naboodah in presa araba.
Seicul a mai afirmat ca Al-Ahli se dezice de declaratiile lui Olaroiu, astfel ca impotriva romanului vor fi luate masuri in cel mai scurt timp.
"Principiile sportive si ale moralitatii sunt indivizabile, nu putem sa-i permitem unui individ care apartine Castelului Rosu sa aiba deviatii de comportament. Din acest motiv anuntam ca respingem declaratiile antrenorului si vom lua masuri impotriva lui", a adaugat Naboodah.
Cel mai probabil, antrenorul va fi dat afara de la Al-Ahli la nici jumatate de an de la numirea in functie.
Olaroiu provoaca un cutremur la Dubai: Eu nu sunt o marioneta! E timpul sa aflati tot adevarul!
Ziare.com a prezentat in premiera acuzatiile prin care Olaroiu a aruncat in aer fotbalul din Emirate si a reusit sa-si atraga antipatia multora.
"Se vede ce decizii da Federatia! O rusine! N-am niciun contract cu ei, dar s-au dus la Federatie cu un contract nesemnat si nestampilat. Daca ei zic ca am semnat contract cu ei, pai atunci