Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să extindă ajutorul de minimis pentru IMM-uri pe o perioadă de şapte ani

Publicat in Covasna Media, marți 12 noiembrie 2013 ·

Autorităţile locale din municipiul Sfântu Gheorghe vor să extindă pe o perioadă de şapte ani schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, în scopul stimulării investiţiilor şi creării de noi locuri de muncă.

Primarul municipiului, Antal Árpád, a declarat că schema de minimis introdusă în acest an pentru a compensa majorarea cu 50% a impozitelor plătite de societăţile comerciale s-a dovedit a fi o decizie bună, pentru că au câştigat astfel atât autorităţile, cât şi întreprinzătorii, care şi-au recuperat o parte din banii plătiţi în plus la bugetul local.

Antal Árpád a declarat că va propune Consiliului Local să aprobe o hotărâre prin care ajutorul de minimis să fie extins pe o perioadă de 7 ani, respectiv din 2014 până în 2020, iar pentru finanţarea acestui program să se stabilească un buget total de 2,1 milioane de euro, adică 300.000 de euro pe an. Autorităţile estimează că de acest ajutor vor putea beneficia anual circa 100 de oameni de afaceri din Sfântu Gheorghe.

„Este o propunere pe care o voi susţine în faţa Consiliului Local, pentru că eu cred că trebuie să încurajăm mediul de afaceri şi să stimulăm crearea de noi locuri de muncă în municipiul Sfântu Gheorghe”, a spus Antal Árpád.

Anul acesta aproape 80 de firme au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimis, iar banii au putut fi obţinuţi pe bază de proiecte şi folosiţi pentru acoperirea dobânzilor aferente creditelor sau contractelor de leasing, reabilitarea clădirilor, amenajarea spaţiilor verzi, participarea la târguri şi expoziţii, achiziţionarea de materiale promoţionale, efectuarea de studii de piaţă, achiziţionarea de echipamente IT, realizarea de site-uri web, introducerea sistemelor de standardizare şi certificare a calităţii, servicii de consultanţă, achiziţionarea de mobiler pentru dotarea spaţiilor comerciale, de producţie şi servicii etc. Programul s-a derulat î

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 9 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum o ora
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum o ora
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

Casa iconică din „Singur acasă” și-a găsit un cumpărător. Incredibil cu ce preț a fost vândută

Ziua Constanta acum 25 minute
Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa a fost scoasă la vânzare pentr

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Domeniul schiabil din Sinaia, închis în ziua de Crăciun din cauza viscolului

HotNews acum 5 ore
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, este închis în ziua de Crăciun. Administratorii pârtiilor au anunţat că, din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona în condi

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 8 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°