Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filipine: Apocalipsa după Haiyan

Publicat in rfi, marți 12 noiembrie 2013 ·

Arhipelagul Filipine arată ca după război, în urma trecerii unuia dintre cele mai violente taifunuri care au atins vreodată uscatul. Echipele de salvare au început să transporte ajutoare în centrul Filipinelor, în timp ce supravieţuitorii taifunului Haiyan sunt din ce în ce mai disperaţi, potrivit AFP.

Starea de catastrofă naţională a fost declarată în Filipine. Autorităţile se tem că taifunul Haiyan a provocat moartea a mii de persoane.

ONU admite că e posibil ca bilanţul să depăşească zece mii de morţi doar în oraşul Tacloban.

"Totul este distrus", spune generalul american Paul Kennedy, sosit luni pe insula Leyte, cu două avioane C-130, pline cu provizii şi materiale. Ajutorul american ar trebui să includă circa 15 aparate.

Pentagonul a ordonat portavionului George-Washington şi altor nave americane să se îndrepte spre Filipine, pentru a acorda asistenţă. Washingtonul a anunţat deblocarea unui ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de dolari.

Marea Britanie va debloca de asemenea zece milioane de lire (12 milioane de euro) ca ajutor, anunţă premierul David Cameron.

Echipele de salvare încearcă să transporte corturi, alimente şi provizii medicale la Tacloban, capitala insulei Leyte. Oraşul este acum un câmp acoperit cu dărâmături şi cadavre, iar mirosul este insuportabil.

Locuitorii sunt înfometaţi şi nu au apă potabilă şi electricitate. Potrivit Unicef, până la patru milioane de copii filipinezi ar putea fi afectaţi de consecinţele taifunului.

Arhipelagul Filipine arată ca după război, în urma trecerii unuia dintre cele mai violente taifunuri care au atins vreodată uscatul. Echipele de salvare au început să transporte ajutoare în centrul Filipinelor, în timp ce supravieţuitorii taifunului Haiyan sunt din ce în ce mai disperaţi, potrivit AFP.

Starea de catastrofă naţională a fost declarată în Filipine

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 28 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 52 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 42 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 49 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°