Acţionarii CS Pandurii, Primăria Târgu Jiu, Artego şi CE Oltenia au decis ieri formarea unei comisii ce va verifica situaţiile financiare de la club. Chiar astăzi era programată această verificare, care probabil se va face în absenţa lui Marin Condescu, el fiind aflat în arestul IPJ Gorj. Acesta declara ieri că rezultatul acestei analize va fi acelaşi cu cel al organelor care au verificat anul acesta activitatea financiară a clubului. Verificările vor dura zece zile!
Primăria Târgu Jiu l-a delegat pe Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul primăriei Târgu Jiu. Primarul Florin Cârciumaru a explicat faptul că această comisie ar fi trebuie să facă această verificare demult, dar a stat pe loc deoarece Fârţă era plecat din ţară. „Reprezentantul desemnat de mine este acum la serviciu, începând de mâine comisia formată din reprezentanţi acţionarilor se va prezenta la club şi vor începe verificările. Nu cred că este capăt de ţară că s-a întârziat în ceea ce priveşte această verificare. Nu se poate menţine într-o funcţie, un manager atunci când nu are rezultate. Din punct de vedere administrativ, şi cred că rezultatele nu le poate nimeni contesta pentru că Pandurii este o echipă care a făcut performanţă, rămâne de văzut ce se va întâmpla din punct de vedere financiar după ce comisia va face verificările”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.
Marin Condescu este de părere că nici această comisie nu va constata nereguli la nivelul clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu. „Va fi de mâine o comisie care va analiza ce au analizat de fapt şi Finanţele şi lucrurile sunt foarte bune. Nu mă deranjează absolut deloc. Nimeni nu este implicat în activitatea clubului prin deţinere de jucători”, a spus Marin Condescu.
Recent intrat în rândul acţionarilor, Ion Călinoiu spune că va cere schimbarea lui Marin Condes