Articolul este a doua parte a analizei comparative despre managementul fondurilor europene în Polonia și România. În articol am prezentat cele mai importante probleme de gestiune a fondurilor de coeziune, etapele din procesul gestiunii care sunt cele mai expuse la corupție și rolul mass-media în monitorizarea gestiunii fondurilor de coeziune. Am finalizat articolul cu câteva recomandări despre cum managementul fondurilor poate fi îmbunătățit pentru ca România să poată profita de fondurile acordate în perioada 2014 – 2020.Care sunt principalele neajunsuri instituționale ale sistemului de gestionare a fondurilor de coeziune?

Lipsa unor indicatori reali de dezvoltare și stabilirea unor obiective incoerente în documentele strategice, coroborată cu lipsa strategiilor de dezvoltare locală și regională a fost una din problemele perioadei 2007-2013. Programarea eficientă a viitoarelor documente strategice (2014-2020) care să atragă investițiile viitoare cu fonduri UE reprezintă unul dintre factorii care pot duce la o mai bună absorbție pe viitor. Dacă indicatorii nu sunt fezabili și sustenabili urmărea va fi un eșec de cheltuire a fondurilor UE. (exemplu: dezastru de Programul de Resurse Umane pentru perioada 2007-2013). Riscăm să pierdem bani, deoarece mai sunt doar 2 luni până la intrarea oficială în perioada noului exercițiu financiar și România încă nu a finalizat un proiect coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeană, care să stabilească în mod clar prioritățile investiționale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro în următorii 7 ani. Un alt factor de legătură cu cel anterior este lipsa unei strategii locale pentru accesarea de fonduri europene; foarte puține județe din România au o strategie. Aceste documente trebuiau să fie dezvoltate înainte de 2007, prin intermediul programelor de pre-aderare, cum ar fi PHARE. Din păcate co