Preşedintele PMP, Eugen Tomac, este convins că liderul PNL Crin Antonescu nu are nicio şansă să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale dacă dreapta unită va merge cu un candidat susţinut şi de Traian Băsescu.
"Convingerea noastră este că Crin Antonescu nu are nicio şansă să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale dacă dreapta unită merge cu un candidat susţinut şi de Traian Băsescu. Crin Antonescu nu are cum să fie susţinut de preşedintele Traian Băsescu atât timp cât PNL a ajuns un partid condus de la Grivco", a declarat Eugen Tomac pentru Mediafax.
El a mai spus că preşedintele Traian Băsescu are dreptate când spune că dreapta unită are toate şansele să învingă candidatul stângii, Victor Ponta sau Mircea Geoană.
"Sunt convins că candidatul dreptei, cel care va intra în turul doi, nu va fi un lider politic care se teme de Departamentul de stat şi care, atunci când a fost preşedinte interimar timp de o lună, a spulberat credibilitatea României în plan extern şi a demonstrat că nu are calităţi de om de stat", a mai arătat Tomac.
El a adăugat că partidele de dreapta, "care pare, astăzi, că nu comunică între ele", după alegerile europarlamentare, vor veni cu un singur candidat.
"Mişcarea Populară, pentru că înţelege cât de importante sunt alegerile de anul viitor, face primul pas şi va semna, în perioada următoare, un acord de fuziune cu Forţa Civică, astfel încât dă un semnal către electorat că există dreapta autentică, nouă, capabilă să răspundă aşteptărilor cetăţenilor", a afirmat Tomac.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul 2 de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.
@N_P