Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu a mai fost Curcă titular la Farul şi de ce a schimbat Ion Răuţă căpitanul

Publicat in Liga2, marți 12 noiembrie 2013 ·

Meciul Farului din etapa a 11-a a Ligii a 2-a, cu Rapid CFR Suceava, de la Constanţa, a adus cu el schimbări în formula de start. Portarul titular, George Curcă, cel care fusese căpitan până atunci, a rămas pe bancă. Tehnicianul Ion Răuţă i-a dat banderola unui mijlocaş, dar, la ultima partidă, a pus-o pe braţul unui fundaş.

În ultimele trei meciuri pe care le-a disputat Farul în campionat, cu Rapid CFR Suceava (1-0 la Constanţa), cu Dunărea Galaţi (0-0 în deplasare) şi cu ACS Berceni (0-0 acasă), experimentatul portar George Curcă (32 de ani) a rămas pe banca de rezerve. Antrenorul Ion Răuţă l-a preferat titular pe Vlad Neagu (23 de ani), tehnicianul explicând astfel această decizie: „Veneam după trei meciuri în care primisem opt goluri (n.r. FC Clinceni - Farul 3-0, Unirea Slobozia - Farul 2-0 şi Rapid Bucureşti - Farul 3-2) şi am zis să schimbăm ceva şi în poartă. După cum bine ştiţi, pe finalul returului trecut şi Neagu a avut o contribuţie semnificativă la salvarea echipei, astfel că ne-am gândit să-i dăm şi lui o şansă de a evolua. Să spunem că n-am făcut o alegere greşită, dar asta nu înseamnă că l-am trecut în linia a doua pe Curcă. Este un portar matur, cu mare experienţă, care oricând ne poate ajuta”.

În cele trei partide în care a jucat până acum, Vlăduţ nu a primit gol. Lăsarea lui Curcă pe bancă a însemnat şi schimbarea căpitanului, astfel că la meciul cu Rapid CFR Suceava, primul susţinut de „marinari” după o pauză de două săptămâni în Liga a 2-a, banderola a purtat-o mijlocaşul Petre Ivanovici. Şi în runda următoare, la Galaţi, tot el a fost căpitan, pentru ca, etapa trecută, cu ACS Berceni, în această postură să apară stoperul Florin Buzea.

„Lui Ivanovici am vrut să-i dau o motivaţie în plus, dar n-am reuşit. Oricum, chiar şi aşa, nu-l schimbam din postura de căpitan, dar, la meciul cu Berceni, atât el, cât şi Buzea

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii lui Călin Georgescu

Mediafax acum 32 minute
„În data de 10 ianuarie 2025 la Curtea Constituţională a fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu. În data de 10 ianuarie 2025 alte cereri/solicitări/petiţii/documente pot fi depuse la Curtea Constituţională prin poştă s

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei - surse

News.ro acum 54 minute
Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei, potrivit unor surse oficiale, analiza sociologică urmând să trendul şi voinţa politică, cum s-au mutat voturile şi profilul candidatului, comparativ cu celelalte personalităţi car

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 2 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Protest în fața Parlamentului Susținătorii lui Călin Georgescu cer revizuirea deciziei de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 56 minute
Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, 10 ianuarie 2025, în fața Parlamentului, unde își desfășoară activitatea Curtea Constituțională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale,

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 2 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 2 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 52 minute
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 3 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Vremea

București
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°