De ce a fost nevoie de o lege specială ca poliţiştii, medicii sau asistenţii sociali să colaboreze între ei?
De la 1 ianuarie anul viitor va intra în vigoare Legea privind protecţia specială a copiilor, care prevede colaborarea dintre poliţişti, medici, profesori şi asistenţi sociali în depistarea şi soluţionarea cazurilor de violenţă asupra copiilor. Pentru că legile sunt bune pe hârtie dar mai puţin în practică, Centrul Naţional pentru Prevenirea Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a ghidat şi monitorizat timp de şase luni grupurile de specialişti formate în două raioane ale ţării, Leova şi Orhei, astfel încât odată cu intrarea în vigoare a legii, funcţionarii să ştie exact cum să o aplice. Despre rezultatele monitorizării relatează Diana Răileanu:
Din inerţie sau comoditate deseori poliţiştii, medicii, profesorii sau asistenţii sociali nu comunică între ei atunci când descoperă că un copil este supus violenţei. Cazurile ajung să fie cunoscute doar dacă intervenţia specialiştilor este inevitabilă, copilul fiind abuzat în repetate rânduri. Acesta este tabloul care poate fi surprins în mai multe zone ale ţării, mai puţin în Leova şi Orhei, raioane în care de şase luni funcţionează aşa numita cooperare intersectorială - funcţionarii de la primărie, şcoală sau policlinică colaborând între ei atunci când depistează un caz de violenţă. Rezultatele? Dacă în urmă cu şase luni puteau fi numărate pe degete cazurile de violenţă înregistrate în cele două raioane, astăzi vorbim de câteva sute, unele extrem de grave, cum ar fi cele de abuz sexual asupra minorilor, explică preşedinta Centrul Naţional pentru Prevenirea Abuzului faţă de Copii, Daniela Sâmboteanu:
„Până atunci aceşti copii tot existau în acele comunităţi şi ceea ce li s-a întâmplat nu li s-a întâmplat în cele şase luni de monitorizare, dar mai înainte. Deci, punerea în aplicare a unui me