Că bine mai zicea președintele-moșier Traian Băsescu: fără marinari nu se poate! Așa că, să le intre bine-n cap profesorilor, se poate fără ei! Aș zice că se poate chiar mai bine, în sensul că școala multă te cam încurcă în ziua de azi. Uitați-vă la oamenii de succes ai perioadei postdecembriste și-o să-mi dați dreptate. Statul cu burta pe carte nu te duce prea departe. Mai mult decât un prăpădit de academician, despre care nu se vorbește aproape niciodată la televizor, n-ai cum să ajungi! Adică unul dintre cei fără de care se poate. Dacă se poate fără profesori, care sunt atât de mulți, cum să nu se poată fără academicieni, care sunt atât de puțini?
Se poate și fără doctori. Sigur că se poate. Singurii care nu înțeleg asta sunt chiar dumnealor, care își pierd vremea prin Piața Victoriei, crezând, la fel ca profesorii, că li se vor deschide larg ușile Guvernului pentru a fi poftiți înăuntru la discuții, ceea ce ar însemna să fie trecuți în categoria celor fără de care nu se poate. Numai că asta nu se poate. N-au greutatea electorală pe care o aveau pe vremuri minerii. Acum n-o mai au nici aceștia. Prin urmare, se poate și fără mineri.
Se poate și fără țărani. Ca să se poată, cei câțiva țărani care au mai rămas ar trebui să urmeze Facultatea de Drept, iar la absolvire să se facă musai notari. Sau rude cu mai marii USL. Poate au mai multe șanse decât copiii lor, care n-au, oricum, niciuna.
Se poate și fără orășeni, cu excepția celor ce sunt fini, nași, cumetri, cumnați sau...marinari.
Eu cred însă că se poate și fără marinari. Bineînțeles, fără a-i pune la socoteală pe cei a căror tinerețe este legată cu multe noduri prietenești de tinerețea domnului președinte-moșier.
Despre scriitori ce să mai vorbim? Se poate cu vârf și îndesat fără ei! Îndeosebi fără cei ce aproape mor de foame. Cine i-a pus să ia Premiul Academiei ș
