Mai multe persoane din judeţul Suceava se află pe o listă de peste 70 de suspecţi ridicaţi ieri de la casele lor, în urma a nu mai puţin de 78 de percheziţii care au avut loc pe raza a patru judeţe, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Timiş.
Grosul perchezițiilor a fost la Botoşani, acolo unde funcţiona de altfel nucleul unor importante grupări de contrabandă cu ţigări, care acţionau pe zona de nord a judeţului Botoşani, la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina.
Gruparea era monitorizată din luna februarie a acestui an, de către procurori şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.
„În cursul cercetărilor s-a stabilit că grupările infracționale organizate ce fac obiectul celor două dosare penale înregistrate pe rolul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Botoşani au traficat, în perioada februarie - noiembrie 2013, cantitatea de 597.351 pachete de ţigări introduse prin contrabandă în ţară, reuşindu-se în perioada de monitorizare confiscarea cantităţii de aproximativ 100.000 pachete de ţigări de diferite mărci”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.
În cele două dosare penale sunt cercetate nu mai puțin de 75 de persoane. Majoritatea dintre acestea au fost găsite în urma perchezițiilor şi duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) -Biroul Teritorial Botoşani.
Pe lista suspecţilor se află şi un ofiţer din cadrul Poliţiei de Frontieră.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanților”, precizează anchetatorii.
Mai multe persoane din judeţul Suceava se află pe o listă de peste 70 de suspecţi ridicaţi ieri de la casele lor, în urma a nu mai puţin de 78 de percheziţii care au avut loc pe raza a patru judeţe, Botoşani, Suceav