De fiecare dată, grevele, mitingurile şi protestele din învăţământul românesc trebuie privite cu foarte mare atenţie, deoarece această categorie de lucrători constituie cea mai importantă parte a elitei intelectuale.

Dacă în alte sectoare poate fi uşor vorba de manipulare, de ducere cu zăhărelul, ei bine, când analizează revendicările cadrelor didactice, întotdeauna de bun-simţ, guvernanţii trebuie să caute soluţii, altfel consecinţele se văd la viitoarele alegeri.

Cum se pierd alegerile?

Fenomenul s-a manifestat pentru prima oară la alegerile din 1996, când, duşi mereu cu vorba de guvernul Nicolae Văcăroiu, educatorii au rămas categoria plătită cel mai prost. Atât de prost, încât ajunseseră bătaia de joc a necalificaţilor din alte domenii. În consecinţă, s-a întâmplat că partidul dlui Ion Iliescu a pierdut alegerile.

Situaţia s-a repetat ca trasă la xerox în 2000: cu toate măririle destul de consistente ale salariilor, din pricina inflaţiei şi a discrepanţei uriaşe între ei şi alte categorii cu aceleaşi studii, dascălii nu s-au ales cu mai nimic. De aceea au reacţionat identic, iar Convenţia Democratică a pierdut alegerile, ţărăniştii primind lovitura de graţie, după care nu şi-au mai revenit nici astăzi.

Nici PSD-ul anilor 2000 – 2004 nu şi-a schimbat atitudinea faţă de şcoală, aşa că a pierdut puterea la sfârşitul guvernării. În schimb, Alianţa DA şi Guvernul Tăriceanu au încercat să rezolve cazul flagrant de desconsiderare a unei întregi clase sociale, dar de reuşit au reuşit doar parţial.

Povestea celor 50%

Spre finalul mandatului său, însă, prim-ministrul a avut parte de o provocare insidioasă din partea Opoziţiei şi a preşedintelui Băsescu, doritor de un nou mandat. De aceea, au venit cu un proiect de lege de creştere a salariilor la catedră cu 50%, cam atât ar fi fost necesar pentru echilibrarea salar