Scurtmetrajul "Regresie", de Robert Eugen Popa, a fost prezentat într-o serie specială de proiecţii organizată de Festivalul HollyShorts la Chinese Theatre, unul dintre cele mai cunoscute cinematografe de la Hollywood, Los Angeles.
Astfel, scurtmetrajul "Regresie", în regia lui Robert Eugen Popa, a avut proiecţia pe 6 noiembrie, la Chinese Theatre, acolo unde, de-a lungul timpului, au avut premiera filme precum "Începutul/ Inception", "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Bastards", "007: Coordonata Skyfall/ 007 Skyfall", filmele din franciza"Matrix" şi cele din seria "Kill Bill".
Criticii de la Hollywood au primit cu entuziasm scurtmetrajul lui Robert Eugen Popa şi l-au descris ca fiind "o comedie ingenioasă", cu "actori excelenţi".
Filmul, produs de Silver Bullet Film, spune povestea lui Ciprian Drăgulescu, interpretat de Dorian Boguţă, un fost veteran român în Afganistan, care suferă de regresie mintală şi este urmărit de fantezia recurentă că ar fi star într-un film indian. Protagonistul, un marginal contemporan în insolvenţă acută, este vânat de Guvernul României, care suspectează că "regresia" nu este altceva decât o fraudă, dar şi de doi agenţi CIA, care, pe baza participării întâmplătoare a personajului în captura unui lider Al Qaeda în Afganistan, au concluzionat că Drăgulescu deţine informaţii cruciale despre Osama Bin Laden.
Scurtmetrajul, care a obţinut deja patru premii şi 18 nominalizări la festivaluri internaţionale precum Palm Beach International Film Festival, Mumbai International Short Film Festival şi Athens International Film Festival, a stârnit râsete în sala Chinese Theatre şi ropote de aplauze la final.
Daniel Sol, directorul festivalului de scurtmetraje de la Hollywood HollyShorts - care s-a bucurat de prezenţa unor nume mari cinematografia internaţională, precum David Lynch, Paul Haggis, James Caan, Demi Moore -