Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamă pentru a patra oară. Anca Serea: “Voi naşte natural şi am speranţa că totul va fi bine “

Publicat in Puterea, marți 12 noiembrie 2013 ·

Prezentatoarea tv Anca Serea şi soţul ei Adi Sână vor deveni în curând părinţi. Cei doi, care mai au împreună un copil, Noah, în vârstă de un an şi trei luni, aşteaptă cel de-al doilea bebeluş, care se va naște în această iarnă. Anca mai are doi copii dintr-o căsătorie anterioară. Chiar dacă la început nu au vrut să afle sexul copilului, iată că cei doi sunt în culmea fericirii, pentru că de curând au aflat că vor avea o fetiţă. Anca Serea ne-a mărturisit cum s-a pregătit pentru acest moment, dar şi cum este să fii mamă a patru copii.

Eşti la a patra sarcina..Felicitări! Cum reuşeşti să arăţi atat de bine?

Nu deţin vreun secret, este vorba de metabolism şi de faptul că m-am educat să mănânc sănătos, organizat, să fac masaj în mod regulat şi de cel puţin două ori pe săptămână să merg la sport.

Ai spus că nu vreţi să ştiţi sexul copilului?

Acesta era planul iniţial. Ne doream să fie o surpriză. Dar nu am putut rezista şi am aflat de curând că vom avea o fetiţă.

Cum v-aţi pregătit pentru venirea pe lume a micuţei?

Nu am pregătit încă nimic. Mai avem destul de mult timp, nu ne grăbim.

Familia este prioritară în programul nostru indiferent de proiecte. Sunt norocoasă cu programul de la ştiri, dimineţile mi le petrec acasă cu Noah până la ora 13:00. De obicei, Adi ajunge înaintea mea acasă, luăm cina împreună, facem lecţiile şi citim.

În prezent, esti implicată în vreun proiect?

Am lansat de curând site-ul voios.ro, locul în care mămicile vor găsi toate informaţiile necesare pentru creşterea armonioasă a celor mici. Îmi pun aici o parte din experienţele mele, trăiri şi emoţii… A fi părinte este ceva unic, le mulţumesc copiilor mei pentru că există, le mulţumesc pentru bunătatea, frumuseţea şi sinceritatea lor din fiecare zi! Voi încerca să aştern în aceste pagini întâmplări şi câteva sfaturi, aşa ca de la mămică l

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Dâmboviţa: Intervenţie de amploare a pompierilor la Aninoasa, unde un incendiu la o groapă de gunoi s-a extins pe un hectar - FOTO

News.ro acum 16 minute
Zeci de pompieri intervin, marţi seară, în localitatea dâmboviţeană Aninoasa, unde un incendiu a izbucnit la o groapă de deşeuri şi s-a extins pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Din cauza degajărilor mari de fum, autorităţile au emis mesaj R

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 13 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 8 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 3 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

18°/34°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°