Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Ponta şi Antonescu  împiedică intrarea României în Schengen. Nu vor putea minţi la nesfârşit

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că acţinuile Guvernului şi ale Parlamentului împiedică intrarea României în Schengen. Şeful statului a făcut aceste declaraţii în contextual în care Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat aseară, la un post francez, că România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen anul viitor.

„Eu cred că ar trebui să citim foarte bine declaraţia preşedintelui Barroso. Preşedintele Comisiei Europene nu a spus că România nu va intra în spaţiul Schengen în 2014, ci a spus că România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen la 1 ianuarie 2014“, a spus Băsescu, care a amintit că, tehnic, nu putem intra în Schengen la 1 ianuarie: „Niciodată nu se poate intra în Schengen la 1ianuarie. Se poate intra numai din ziua în care se schimbă fusul orar: aprilie şi octombrie“

Şeful statului a subliniat că aderarea României la Schengen depinde foarte mult de raportul Comisiei Europene pe Justiţie.

„Depindem foarte mult de raportul MCV. În 2012, a fost amânată discuţia ca urmare a loviturii de stat din vara anului 2012. Aici, poate Ponta şi Antonescu ar avea ceva să-şi reproşeze, însă nu ştiu dacă ei pot sau dacă înţeleg. Următoare discuţie despre aderarea României la Schengen se poate face în urma unui raport pozitiv“, a declarat şeful statului.

Traian Băsescu crede că Justiţia şi-a făcut treaba, însă probleme politice se vor vedea din nou în raportul MCV.

„După cum ştitţi, Guvernul menţine oameni cu dosare în instanţă, iar Parlamentul are câteva respingeri de prezentare a aleşilor în faţa procuroruilor. Avem probeleme poilitice majore, care nu mă fac foarte optimist, şi care, din păcate, nu ţin d emine. Şi nu ţin nici de DIICOT, nici de DNA, nici de ÎCCJ. Ţin de voinţa politică. Oamnenii ăstia, Ponta şi Antonescu, nu vor putea minţi la nesfârşit că n-au noroc în viaţă sau că e Băsescu de vină. Faptele lor împied

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dronă surprinsă deasupra clădirilor guvernamentale din Varșovia. Anunțul lui Tusk, la doar câteva zile după incursiunea rusească din Polonia

HotNews acum 5 ore
Doi cetățeni din Belarus au fost arestați la Varșovia după ce o dronă a survolat clădiri guvernamentale, a anunțat luni seară prim-ministrul polonez Donald Tusk, potrivit agențiilor France Presse și Reuters. „Serviciul de Protecție a Statului (SOP,

Emisiunile zilei de marţi, 16 septembrie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Lazurca, vehiculat ca variantă pentru șefia SIE, rechemat de Nicușor Dan din postul de ambasador în Mexic

HotNews acum 10 ore
Președintele României a semnat, luni, decretul de rechemare a lui Marius Lazurca din postul de ambasador în Mexic, la finalul mandatului de 4 ani. Numele lui Lazurca a fost vehiculat recent pentru conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

82 de voturi împotrivă, 40 pentru și o abținere. Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, respinsă în Senat

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au înregistrat 40 de voturi ''pentru'', 82 de voturi ''împotrivă'' și o abținere. Votul a fost secret electronic, scrie Agerpres.ro. Moțiune

Petrolul Ploiești – Dinamo București 0-3 în etapa 9 din Superliga

Mediafax acum 6 ore
Dinamo București a învins la Ploiești cu 3-0 pe Petrolul, în etapa a 9 a Superligii României și urcă pe locul 3 în campionat. Scorul a fost deschis de Cârjan în minutul 45. În minutul 60, Armstrong a înscris pentru 2-0, iar în prelungiri, în minutul

Nicuşor Dan, întrebat dacă îl enervează Ilie Bolojan: Nu am voie să mă enervez / Niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniaţi / Şeful statului nu regretă numirea lui Bolojan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu are voie să se enerveze pe Ilie Bolojan, după ce în campania electorală şi-a asumat că TVA nu va creşte, iar după numirea premierului acesta a crescut TVA-ul. Nicuşor Dan a mai precizat că niciodată oamenii

Șeful companiei care i-a transportat pe mercenarii lui Horațiu Potra în Congo, reținut. Compania sa aeriană, acuzată că a prejudiciat statul de 12 milioane de lei / A promis un avion către ANAF

HotNews acum 9 ore
Jurgen Faff, omul de afaceri care deține compania Fly Lili, a fost reținut, luni după-amiază, pentru 24 de ore, conform Poliției Capitalei. Bărbatul a cărei companii a transportat mercenarii lui Horațiu Potra în Congo este acuzat că nu a plătit stat

UPDATE - Argeş: Un copil de 13 ani a murit, după ce a intrat cu ATV-ul într-un copac / Nu purta cască de protecţie

News.ro acum 7 ore
Un copil de 13 ani a murit, luni seară, într-o localitate din judeţul Argeş, după ce a intrat cu ATV-ul într-un copac. UPDATE: Poliţiştii au stablit că băiatul conducea ATV-ul fără a purta cască de protecţie. ”Din cercetările preliminare, efectuate

Doliu în familia Rapidului » A murit fratele lui Costel Gâlcă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
O veste tristă a căzut ieri seară în familia Rapidului, cu numai câteva zile înainte de partida cu Hermannstadt. Fratele mai mare al antrenorului Costel Gâlcă a murit.

Video Ce pedeapsă a primit Dorian Popa după ce a fost prins sub influența drogurilor la volan

Adevarul acum 12 ore
Popa a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu amânare, după ce acum doi ani a fost prins la volan sub influența substanțelor psihoactive. Dosarul a fost rejudecat după o decizie a magistraților Curții de Apel București.

Vremea

București
acum

16°
mar.

16°/29°
mie.

14°/21°
joi

13°/24°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/25°
mie.

13°/17°
joi

11°/20°
vin.

11°/24°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/21°
vin.

15°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

13°/20°
joi

9°/19°
vin.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/30°
mie.

13°/22°
joi

12°/23°
vin.

14°/26°