Recunosc că excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL, “datorită acuzelor publice adresate de acesta preşedintelui Traian Băsescu”, m-a prins cu ferestrele deschise ca iarna ce vine şi surprinde tradiţional autorităţile române. Raţiunea existenţei USL-ului e tocmai acuza continuă la adresa adversarului băsist, fără limitări în exacerbarea dusă până la gogomănie. Să fi fost conducerea colectivă a partidului – adică Crin Antonescu – deranjată de gogoaşa prea umflată a tonelor de bani deversate în conturile offshore ale viitorului Prim-Agricultor al ţării? Să fi devenit, brusc, cioaca plauzibilă strategie în discursul liberal anti-Cotroceni?
După o compresă rece şi un ceai cald, pentru stimularea neuronală, lucrurile mi s-au revelat mai clar decât şaradele nostradamice după evenimente. Proaspătul exclus se remarcase anterior şi prin niscaiva derapaje la adresa PNL-ului ataşat unui coechipier contrar naturii politice normale. Deşi, aparent, nu produseseră alerte de tsunami în coaliţie, atitudinile respective au fost marcate cu briceagul pe tăblia patului în care Şeful Crin s-a făcut că doarme pe timpul clamării lor. Chestia cu falsul şi exagerarea mi se pare ea însăşi un fals exagerat, sezonul de vânătoare a Fiarei 69 (VAT) nefiind niciodată supus unei restricţii în calibru; dimpotrivă, recomandându-se mereu harpoanele de categorie grea, la aşa monstru acvatic îngreţoşat de apă şi agresiv cu argonauţii Grivco. Aşa că nu am înghiţit explicaţia corectitudinii ivite subit; dacă ar fi reală, ar presupune evacuarea rapidă a PNL-ului dintr-o asociere cu o mitomanie dusă pe cele mai înalte culmi ale aberaţiei.
Nu că ne-ar încerca vreo compătimire faţă de vechiul colaborator antitero, ajuns mogulaş al presei, zice-se, prin terorizarea unor parteneri ce au terorizat, la rândul lor, sfânta avere publică. Orice ciripoi (nu vă gândiţi la prostii!) pe limba lui pi
