Iazul Central este în momentul de faţă principala sursă de poluare a Băii Mari cu pulberi pline de metale grele. De pe Iaz, vântul mătura praf cu un conţinut mare de metale grele şi diverşi compuşi chimici folosiţi în activitatea minieră. Zeci de ani de acumulări de steril de flotaţie se regăsesc în acest iaz, ca de altfel şi în celelalte iazuri de decantare din judeţ. Când au fost construite aceste iazuri, nu se ştia nimic despre modul în care mediul va fi afectat. Nu se ştia şi nici nu a interesat pe nimeni. Iazul Central înmagazinează 10 milioane tone de steril, rezultat din activitatea Uzinei de Preparare „Flotaţia Centrală”. Sterilul provine din prelucrarea minereurilor complexe şi aurifere de la minele Şuior, Cavnic, Herja şi Turţ. Depozitarea sterilului pe Iazul Central s-a făcut începând cu anul 1962 şi a fost sistată în anul 1976. Din acel an se află în conservare.

Iazul Central este o construcţie supraterană, construit direct pe sol, fără măsuri speciale de impermeabilizare a cuvetei. Singura etanşare a cuvetei iazului este cea oferită de straturile naturale de sol argilos, mai puţin permeabile.

Anterior, în perioada activă a Iazului Central, nu au fost construite instalaţii de tratare a apelor pluviale şi a apelor tehnologice acumulate pe platforma superioară a iazului, ambele categorii de ape fiind evacuate, prin diverse amenajări (canale, drenuri, conducte) în pârâul Racoş.

Un pârâu supravieţuitor ce a transportat toate apele otrăvite în râul Săsar. În perioada de conservare a iazului, evacuarea apelor pluviale acumulate pe suprafaţa acestuia s-a făcut la fel ca şi în perioada activă, respectiv apele pluviale au fost evacuate în pârâul Racoş fără nici o tratare prealabilă.

În partea de est a Iazului Central se găseşte Iazul Tăuţii de Sus, iaz pe care sunt depozitate sterile provenite din activitatea