Vasile Ghiniţă, gropar în Cimitirul “Eternitatea”, sapă de 23 de ani gropile romaşcanilor. “De cei vii îmi e frică”, mărturisește groparul.

Sintagma “Cine sapă groapa altuia…” ne duce cu gândul la o zicală care îşi are izvorul în înţelepciunea poporului român. Nu şi atunci când expresia se referă la munca, deloc râvnită, a celor care sapă la propriu, în cimitire, pentru un “altul” care vine să-şi găsească odihna veşnică.

Din cei 45 de ani de viaţă, Vasile Ghiniţă, gropar în Cimitirul “Eternitatea”, și-a petrecut 23 de ani săpând gropile romaşcanilor. Este groparul cel mai “bătrân” din cimitir şi şeful breslei. Copil de ţară, obişnuit cu munca, Vasile Ghiniţă a bătut la porţile Cimitirului “Eternitatea” la numai 22 de ani. Nu pentru a-şi conduce o rudă la groapă, ci pentru a lucra în construcţiile monumentelor funerare. “Iarna nu era de lucru şi eram trimis să lucrez ca gropar. Nu mi-a fost teamă. M-am pregătit din copilărie. Mergeam în cimitir cu băieţii şi făceam ca strigoii. E mai greu pentru cei din spital, care umblă cu morţii, nu pentru noi. La groapă ţi-l aduc îmbrăcat, aranjat. De cei vii îmi este mai frică”, spune groparul.

Vasile este un om cu frica lui Dumnezeu. “Dumnezeu dă, tot El ia”, spune bărbatul. Nu câştigă mai mult de 1.000 lei pe lună, iar legendele ţesute în jurul acestei bresle sunt infirmate de Vasile. “În 1995 a fost un caz când i-au furat mortului costumul şi pălăria. Cazul a fost rezolvat, hoţul prins. Eu eram de pază”, spune groparul.

Înmormântat cu sticla de vin

Pe arşiţă sau pe ger năprasnic, Vasile Ghiniţă este la datorie. “Clientul are timp să aştepte”, dar regulile spun altceva. “Iarna, când pământul îngheaţă, săpatul gropilor este o mare încercare. Batem în pământ ca în betoane. Am avut şi zece înmormântări într-o zi, iar noi suntem doar patru gropari”, explică Vasile.

Munca groparilor depinde de pret