Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Rovana Plumb a sistat finanţarea unui proiect de 1 milion de euro din cauza neregulilor constatate

Publicat in Capital, marți 12 noiembrie 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb a decis oprirea finanţării unui depozit de deşeuri periculoase şi suspendarea activităţii firmei Tehnomedica SRL care derula proiectul în judeţul Neamţ cu fonduri de la Administraţia Fondului de Mediu (AFM).

Decizia a fost luată în urma unor sesizări din partea Gărzii Naţionale de Mediu, urmate de un control în teren efectuat de ministrul Rovana Plumb.

'Proiectul are o valoare de un milion de euro iar până acum de la AFM s-au decontat 500.000 de euro. Din punctul nostru de vedere ar trebui recuperaţi, pentru că proiectul nu a fost respectat din punctul de vedere al condiţionalităţilor. Nu s-au respectat nici măsurile dispuse prin acordul de mediu. (...) Aici este vorba de un depozit de deşeuri periculoase şi care nu respectă deloc criteriile tehnice stabilite prin acordul de mediu. În afara de asta, consider că banii primiţi ca fonduri nerambursabile, 500.000 de euro, trebuie returnaţi. Vom suspenda activitatea depozitului şi vom dispune oprirea finanţării', a declarat ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Rovana Plumb a adăugat că, potrivit acordului de mediu, finanţarea era pentru un depozit de 25.000 metri pătraţi, dar în realitate este doar la jumătate, iar dintre cele şase celule au fost construite doar două.

Ministrul Mediului a menţionat că odată cu sistarea lucrărilor şi a finanţării va fi declanşată şi o anchetă administrativă pentru a stabili cum s-au făcut decontările pe acest proiect.

Rovana Plumb a decis să inspecteze şi o altă societate care derulează un proiect similar în comuna Săvineşti, urmând ca la final să susţină o conferinţă de presă.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 56 minute
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 3 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 3 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 3 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 3 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 4 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°