Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul adevărului pentru selecţionata de fotbal a Vrancei

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Formaţia de fotbal a Vrancei, selecţionata alcătuită din jucători amatori se află astăzi în faţa unei mari performanţe. Echipa antrenată de Orlando Şerbănică şi Octavian Bucătaru va disputa prima semifinală din cadrul „Cupei Regiunilor“, joc în care vrâncenii vor întâlni pe stadionul Forex din Braşov (ora 14.00) selecţionata judeţului Alba. Vrâncenii s-au calificat în semifinale după ce au încheiat pe locul 2 în grupă, după Prahova şi înaintea selecţionatei din Tulcea, în timp ce formaţia din Alba a reuşit să strângă 12 puncte din tot atâtea posibile şi un golaveraj de 7-0.

În cealaltă semifinală, AJF Braşov va întâlni AJF Prahova. „Parcursul selecţionatei până acum arată faptul că Superliga Vrancei este o competiţie de valoare, cu un nivel foarte ridicat. Mă aştept în continuare la o evoluţie de excepţie şi în semifinale contra Albei şi, de ce nu, chiar la calificarea la turneul final din Franţa“, a spus Dan Dumitru, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea, cel care a fost şi va fi astăzi alături de jucătorii vrânceni la Braşov.

Câştigătoarele celor două semifinale se vor califica în finala care se va disputa în data de 23 noiembrie, ora 14.00, în organizarea Federaţiei Române de Fotbal, la baza de la Mogoşoaia.

Lotul selecţionatei Vrancea:

Portari: Mihai Burdujel (YS Panciu), Lucian Săvulescu (Energia Vulturu); jucători de câmp: Ionuţ Nistor (Energia Vulturu), Florin Nistor (Victoria Gologanu), Nicuşor Corhană (Energia Vulturu), Costel Smărăndoiu (Energia Vulturu), Ionuţ Manu (AS Suraia), Ionuţ Vasile (Energia Vulturu), Ionuţ Căpăţînă (Selena Jariştea), Răzvan Crăciun (FC Unirea Focşani), Ionuţ Istrate (Voinţa Cîrligele), Daniel Lechea (Young Stars Panciu), Florin Ciobotaru (YS Panciu), Sorin Săpunaru (Selena Jariştea), Laurenţiu Bălosu (Voinţa Odobeşti), Alin Şotîrcă (Energia Vulturu), Alexandru Pelin (Şoim

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°