Băncile comerciale din România susţin financiar în proporţie de 92% economia, iar 40% din totalul creditelor acordate se adresează sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a declarat, marţi, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
'Ponderea finanţărilor acordate IMM se situează la aproximativ 40% din totalul creditului neguvernamental, care se ridica la 223 miliarde de lei (50 miliarde euro) la finele lunii septembrie 2013. Sectorul bancar din România finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc, în timp ce la nivel european procentul este de 75%', a spus Dănescu, într-o conferinţă pe tema fondurilor europene.
Potrivit preşedintelui executiv al asociaţiei bancherilor, ARB şi Ministerul Fondurilor Europene colaborează pentru îmbunătăţirea cadrului legal de accesare şi utilizare a fondurilor europene.
'Obiectivul este optimizarea implementării fondurilor europene alocate României în perioada 2014-2020, implicarea sistemului bancar în efectuarea plăţilor către beneficiari, cât şi în procesul de selecţie şi evaluare a proiectelor depuse pentru contractarea de finanţări europene', a explicat preşedintele executiv al ARB.
Acesta a enunţat propunerile ARB de implicare a băncilor în gestionarea fondurilor europene care includ 'o evaluare ex-ante depunerii proiectelor, care să fie făcută de bănci, derularea de scheme de grant (revolving) finanţate din fonduri europene, efectuarea de plăţi către beneficiari, în baza confirmării de bun de plată din partea autorităţilor responsabile, utilizarea eficientă a instrumentelor de inginerie financiară şi crearea unei baze de date unice cu toate ajutoarele de minimis acordate'.
De asemenea, alte propuneri ale sistemului bancar vizează 'accep