Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Română a început o anchetă în cazul poliţistului clujean care a cerut să fie eutanasiat de Ziua Naţională

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

La o săptămână după ce un poliţist din Cluj declara public că vrea să fie eutanasiat de Ziua Naţională, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi-a trimis azi o comisie de la Direcţia de Control să facă lumină. Cei din comisie l-au chemat pe Sever Legian, poliţistul clujean în cauză, şi au discutat punctual, cu probe, acuzaţiile din memoriul scris de acesta în noiembrie şi trimis premierului Victor Ponta.

Sever Legian, poliţistul clujean care i-a trimis premierului Victor Ponta, la începutul lunii, un memoriu, în care cerea să fie eutanasiat de Ziua Naţională, a fost chemat azi, 12 noiembrie, la discuţii, la sediul IPJ Cluj.

Cei doi ai comisiei Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Române l-au audiat pe Legian de la ora 8.30, timp de trei ceasuri.

„ S-a discutat punctual pe memoriul trimis prim-ministrului Victor Ponta. Le-am lăsat documente probatorii pentru fiecare acuzaţie din memoriu. Le-am cerut să ia măsuri în cazul abuzurilor făcute şi am dat o declaraţie de mână în care am cerut, încă o dată, pedepsirea celor vinovaţi, dar şi a celor care l-au cercetat pe fostul meu şef, Liviu Crişan, şi l-au găsit nevinovat“, a afirmat, pentru „Adevărul“, poliţistul Sever Legian.

Potrivit acestuia, nu s-a adus în discuţie problema eutanasierii. Poliţistul clujean, care acum lucrează la Poliţa Transporturi, speră ca ancheta să se finalizeze până pe 1 decembrie şi să i se facă dreptate.

Sever Legian spune că nu ştie ce va face dacă Corpul de Control al IGPR nu va face lumină, însă el va face tot ce trebuie ca să obţină o audienţă la premier.

„Voi face tot ce pot ca să ajung la premier. Voi protesta în faţa Guvernului, încă nu ştiu cum voi face, dar vreau să merg în audienţă la Victor Ponta“, a afirmat Legian.

Acesta speră să i se facă dreptate după ce, din 2009, a fost tăiat la mână de un sirian, când a intervenit să aplaneze un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°