REVIZORUL, de N.V. Gogol • regia şi adaptarea: Felix Alexa • traducerea: Maşa Dinescu • scenografia: Andrada Chiriac • cu: Marius Manole, Mihai Constantin, Ilinca Manolache, Irina Movilă, Claudiu Bleonţ • Teatrul Naţional Bucureşti, stagiunea 2013-2014.
Cred că îți trebuie mult curaj ca regizor să montezi Revizorul în România. Memoria colectivă, firește a celor care au prins deprinderea de a intra într-o sală de spectacol, păstrează încă extrem de puternică amintirea „Revizorului lui Pintilie“ ca pe un pisc nu numai imposibil de depășit, dar chiar greu de egalat. Spectacolul, cu totul copleșitor din punct de vedere artistic, a fost interzis după a treia reprezentație (decizia a fost luată de „Cabinetul 1“, la intervenția ambasadorului URSS la București); directoratul lui Liviu Ciulei a fost întrerupt imediat; lui Lucian Pintilie i s-a luat dreptul de a mai lucra în teatru. Ce aducea pe scenă într-o manieră atât de șocantă montarea de la Bulandra? Chipul înfricoșător al hămesitului, al celui care oricât îi dai nu se mai satură, și mai vrea, și mai vrea, gata să-ți ia și pielea de pe tine. Nu-ți trebuia prea multă inteligență sau imaginație ca să înțelegi că „hămesitul“ nu era altcineva decât „marele prieten de la Răsărit“ și a fi menținut în repertoriul unui teatru bucureștean un asemenea spectacol-pamflet însemna o provocare publică pe care Ceaușescu nu era dispus să și-o asume.
Care este resortul intim care îl împinge pe Felix Alexa, autorul spectacolului de pe scena Naționalului din București, să se debaraseze de orice complex și să se oprească asupra piesei lui Gogol? Furia. Neputința, refuzul de-a se mai „adapta“ într-o lume în care nu numai că nu se mai recunoaște, dar chiar o consideră ostilă, potrivnică oricărui om de bun-simț care, la fel ca și el, aspiră spre o elementară normalitate. Tot despre
