Andreea Motoi, una dintre finalistele utimei ediţii a emisiunii ”Burlacul” de pe Antena 1 şi-a şocat prietenii când i-au văzut picioarele pline de vânătăi.
La o ieşire cu prietenii, frumoasa brunetă i-a lăsat pe toţi mască atunci când şi-a făcut apariţia. Andreea avea pe picioare o mulţime de vânătăi. Aceştia nu doar că s-au liniştit când ea le-a explicat ce s-a întâmplat, ci chiar au râs copios. Finalista ultimei ediţii a ”Burlacului” de la Antena1 şi-a învins teama şi a luat primele ei lecţii de ski. Iar pentru asta a urcat până la 3200 de metri, pe un gheţar din Austria, unde era zăpadă din belşug. Primele două zile au fost foarte grele, pline de căzături. „A fost o aventură, sunt vânătă toată, dar a meritat. Senzaţie este maginfică”, spune Andreea.
Finalista de la ”Burlacul” a fost atracţia pârtiei de ski, nu numai din cauza căzăturilor, ci şi datorită costumului ei de ski, viu colorat. „Am zis să îmi iau ceva colorat, să mă vadă monitorul dacă ma rostogoloesc. Nu m-am gîndit că voi fi motivul zâmbetelor celor din jur. M-am simţi însă tare bine în fâşul meu colorat, care se vedea de la baza pârtiei”, spune amuzată Andreea Motoi.
În staţiunea Tux a fost distractie mare. Andreea si prietena ei, Lorena au atras toate privirele au chicotit in telecabina, s-au distrat pe partie, au băut vin fiert şi au petrecut... româneşte.