Cele două filme regizate de Iulia Rugină, respectiv James Toback, vor fi proiectate şi comentate în detaliu la a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film de la Bucureşti. Invitatul special al evenimentului iniţiat de Irina-Margareta Nistor, ce va avea loc între 22 şi 24 noiembrie la Cinema Studio, este psihanalistul Andrea Sabbadini.
Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film, condus de criticul de film Irina-Margareta Nistor, va debuta vineri cu proiecţia filmului „Seduced and Abandoned“, în premieră în România.
Pelicula este o poveste despre cinema, glamour, bani şi moarte, ce include intervenţii remarcabile ale regizorilor Bertolucci, Coppola, Polanski şi Scorsese şi ale actorilor Ryan Gosling, Jessica Chastain, Berenice Bejo şi Diane Kruger.
Proiectat la Cannes 2013, documentarul este regizat de James Toback, expertul american nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „Bugsy“.
„Love Building“, filmul românesc independent cu cel mai bun debut anul acesta, este o comedie dramatică a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare“ relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri aflate în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.
Printre titlurile din a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film se numără şi: „Fruitvale Station“ (regizat de Ryan Coogler, recompensat cu Marele Premiu al Juriului şi Premiul Publicului la Sundance şi câştigător al Prix de l'Avenir Un Certain Regard la Cannes 2013) şi „Like Father, Like Son“ (regizat de Kore-eda Hirokazu, câştigător al Premiului Juriului la Cannes).
Festivalul include şi o selecţie de scurtmetraje naţionale şi internaţionale