Smiley, unul dintre cei mai apreciaţi artişti pop români, a primit, marţi, titlul de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF şi a declarat că "adolescenţii şi copiii trebuie influenţaţi, pentru că ei pot schimba lucrurile în România", informează Mediafax.
Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că a fost convins cu uşurinţă să devină ambasador al bunăvoinţei pentru Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), pentru că este foarte interesat să schimbe lucrurile din jurul său.
"M-am simţit realmente onorat în momentul în care UNICEF mi-a propus să devin ambasador. Mi se pare o funcţie cu o deosebită responsabilitate şi, în acelaşi timp, mă flatează treaba asta. E drept că eu consider că mi se potriveşte foarte bine tocmai pentru că iubesc foarte mult copiii şi îmi place să interacţionez cu ei ori de câte ori am ocazia", a spus cântăreţul.
Campanie împotriva violenţei
Prima acţiune la care participă Smiley, în calitatea sa de ambasador UNICEF este campania «Să punem capăt violenţei», care se va desfăşura în perioada noiembrie - februarie.
Modelul violenţei
Această campanie de conştientizare, informare şi stopare a violenţei împotriva copiilor are scopul de a explica tipurile de violenţă existente şi de a reduce fenomenul în rândul românilor.
Schimbare de mentalitate
"Nu ştiu eu cât pot să influenţez oamenii din România, dar cred că am o voce care poate fi auzită. Încerc să fac treaba asta şi aş vrea să se poată schimba mentalitatea, dar durează. O mentalitate nu poate fi schimbată într-un an sau cu o campanie", a declarat Smiley pentru Mediafax.
Copiii au tendinţa să imite şi fac ceea ce văd în jurul lor, "dacă în jurul lor văd violenţă, evident asta vor face şi ei când vor creşte şi nu numai. Şi când sunt mici, tot a