Oferta lui Traian Băsescu de a-l consilia pe prezidenţiabilul Crin Antonescu şi afirmaţia sa că oricine este preferabil "unui plagiator" i-au pus pe gânduri pe liberali şi pe social-democraţi. Sursa: RĂZVAN PETRESCU
USL a intrat în fierbere după declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora PSD nu poate câştiga prezidenţialele singur, iar Antonescu, dacă intră în turul doi, ar putea fi susţinut de toată Dreapta. Afirmaţiile preşedintelui au alimentat suspiciunile deja foarte puternice ale PSD faţă de PNL.
Social-democraţii îi suspectează pe liberali că iau în calcul stabilirea unei înţelegeri cu preşedintele Traian Băsescu, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2014, au declarat surse din USL, pentru EVZ. Liberalii sunt bănuiţi că şi-ar pregăti un scenariu de rezervă pentru momentul în care USL ar deveni istorie, lucru dovedit şi de faptul că atacurile lui Crin Antonescu la adresa şefului statului au fost mult mai rare în ultima vreme.
Consultantul politic al premierului Victor Ponta, Dan Sultănescu, a interpretat inclusiv decizia PNL de a-l exclude pe Sorin Roşca Stănescu drept semn al unei apropieri a PNL de preşedintele Traian Băsescu. "SRS - când a minţit despre PSD n-a păţit nimic; când a minţit despre Traian Băsescu a fost dat imediat afară. Tare, nu? Ca să înţelegem clar cine sunt adver sarii şi duşmanii. Interesant semnal către toată lumea. Cine face o analiză despre câte atacuri s-au făcut împotriva PDL/Băsescu şi câte atacuri s-au făcut împotriva PSD va avea o surpriză", a scris Sultănescu pe o reţea de socializare.
Geoană îl avertizează pe Antonescu
În replică la afirmaţiile preşedintelui Băsescu de luni seara, de la postul B1 TV, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a afirmat că PSD poate "să dea liniştit un preşedinte anul viitor". "Nu ne este teamă să intrăm în alegeri separat. PSD niciodată nu a avut acea