Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitatia otravita

Publicat in Ziua de Vest, marți 12 noiembrie 2013 ·

Presedintele Traian Basescu a lansat simultan, ieri, un scenariu si o invitatie. Ambele otravite. Scenariul se refera la un complot indreptat impotriva sa si pus la cale de anumiti vectori politici, in timp ce invitatia este cu adresa precisa, fiind vizat Partidul National Liberal. Analiza discursului sau, programat intr-un moment extrem de favorabil pe un post de televiziune, respectiv la B1TV, poate scoate la lumina jocuri interesante, concepute in laboratorul de la Cotroceni.

Traian Basescu, cu instinctul sau politic pe care nimeni nu i-l poate contesta, a intuit corect cateva realitati. Prima este ca dreapta, aflata sub umbrela lui, este suficient de dezbinata, de pulverizata si de inconsistenta pentru a nu mai juca un rol suficient de important in cele doua runde electorale din 2014. Al doilea rationament al lui Traian Basescu este si el corect. Pornind de la premisa ca Victor Ponta, impins de la spate de activul PSD si, in buna masura, de propriul electorat, va incerca sa alerge singur in cursa prezidentialelor, acelasi Traian Basescu preconizeaza o miscare de unificare a dreptei, candva, intre cele doua tururi de scrutin. In acest scop, el ii sugereaza in mod explicit presedintelui PNL, Crin Antonescu, ca, in anumite conditii, ar putea beneficia la alegeri de sustinerea electoratului sau care, in acest moment, este mai consistent decat electoratele adunate ale PDL-ului destramat. De ce, in baza scenariului de mai sus, invitatia este otravita?

Complotul, menit sa il scoata pe linie moarta pentru inalta tradare, este lansat pe piata de catre Traian Basescu nu numai pentru a se victimiza intr-un moment favorabil si pentru a mai strange, astfel, ceva din simpatia de mult pierduta, ci mai ales pentru a iesi la petit. Cum descrie Traian Basescu acest complot? Cine sunt capii? In viziunea sa, Victor Ponta, impreuna cu Dan Voiculescu, prin utiliza

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 53 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 21 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum o ora
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°