Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic veterinar, trimis în judecată

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Medicul veterinar Petrică Şutu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Târgu-Jiu. Acesta este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care complicitate la tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de medicul veterinar, în judecată au mai fost trimiși încă doi gorjeni, soț și soţie.

În urma accesări programului F.E.A.D.R. – măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, în perioada lunilor mai –iunie 2012, unul din inculpați a semnat în fals 10 formulare de mișcare a animalelor, întocmite cu date nereale de medical veterinar Petrică Șutu, pe care le-a prezentat la dosarul cererii de finanțare înregistrată la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Gorj. Conform DNA, la dosar s-au mai atașat documente ce cuprindeau date nereale cât și o declarație întocmită în numele unei alte persoane, semnată în fals, în scopul de a îndeplini cerințele de eligibilitate pentru obținerea sumei de 32.000 euro, din care 25.600 euro fonduri europene și 6.400 euro fonduri naționale. „Inculpatul a întocmit și a depus la Primăria Comunei Schela, o declarație pe propria răspundere în care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar la solicitarea inculpatei, soția acestuia, a fost eliberat extrasul din registrul agricol cu mențiuni false, pe care ulterior inculpata le-a folosit la dosarul cererii de finanțare înregistrată la OJPDRP, în scopul de a îndeplini cerințele de eligibilitate în cadrul proiectului finanțat în cadrul programului FEADR”, se arată în comunicatul DNA. În ceea ce-l priveşte pe medicul veterinar, acesta conform procurorilor antico

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 27 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 31 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 30 de ani

Mediafax acum o ora
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI”, avertizează că inteligenţa artificială ar putea duce la dispariţia umanităţii în următoarele trei decenii. El cere reglementări guvernamentale stricte, scrie The Telegraph.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°