E greu de construit o poveste a unei națiuni. Primul pas e, însă, să înțelegi că-ți trebuie una. Ca să ajungi undeva, e util să decizi unde.
„Din Coreea până în SUA, toată lumea m-a întrebat de Dracula. Nu putem renunţa la acest mit. Construim şi un circuit al castelelor Dracula.“ Citatul aparține doamnei ministru delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism. Dincolo de faptul că doamna ministru se exprimă pe pagina de Facebook ceva de speriat, afinitatea domniei sale față de Dracula reprezintă perpetuarea unui eșec pe nedrept asumat de către România.
Dacă cel mai bun fel în care suntem în stare să ne promovăm către străini e printr-o poveste inventată tot de ei despre noi, viitorul nu sună bine deloc. Că doamna ministru nu e în stare să scrie corect nicio propoziție, darămite o poveste, asta e clar. Că nici șeful domniei sale, primul între miniștri, nu e în stare să scrie o poveste și atunci copiază una, și asta e clar.
Dar, totuși, țara asta are nevoie de o poveste în care să creadă și care să-i adune energiile înspre ceva. Dracula e o poveste foarte bună, ca multe alte povești de la Hollywood, dar ea are rost pentru România doar dacă e un capitol dintr-o poveste mai mare. Nu dacă e povestea.
Povestea României USL-iste e „Jos Băsescu“. Patetică, perdantă și inutilă. O poveste adevărată nu e despre jos, ci despre sus. Și pentru că un exemplu face cât o mie de explicații, am să fac o paralelă cu Chile. Un stat care a ieșit din dictatură în 1989 și care numără azi 17,5 milioane de locuitori. Hai să vedem cum arată o poveste în sus.
Exporturile țării au crescut de la 9 miliarde de dolari în 1991 la peste 80 de miliarde în 2011. România a crescut de la 5 miliarde de dolari în 1990 la sub 50 de miliarde în 2010.
În topul pe 2013 al Economic Freedom Index, Chile e pe un onorant loc 7, înaintea SUA, care e pe 10
