Preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Naţional Liberal a făcut declaraţii referitoare la situaţia din Consiliul Local Municipal, acolo unde de ceva vreme fosta majoritate nu s-a mai exprimat, prin denunţarea înţelegerii dintre PP – DD şi PDL.
„Primul efect este că s-a constituit o nouă majoritate, însă aceasta nu a produs efecte concrete. Au existat anumite negocieri, însă ideea că toate tratativele despre o nouă majoritate şi anumite schimbări trebuie să se refere, în opinia noastră, la o nouă formă de gestionare a banului public”, a fost obiectivul propus de Octavian Motoc.
Ceea ce se colectează în prezent prin taxe şi impozite locale, banii publici, nu sunt gestionaţi corespunzător de cei care conduc societăţile comerciale din subordinea Primăriei sau anumite direcţii: „Un exemplu recent ar fi această populare, doar a centrului Tulcei, cu floricele de câmpie, făcută în Tulcea acum câteva zile. Deşi crizantemele rezistă mai mult, ca flori de sezon…”, a particularizat senatorul liberal.
Din această dorinţă de a-şi asuma o nouă formă de gestionare a bugetului municipal, „transparentă, în care cetăţeanul să fie informat”, liderul liberalilor a lansat în mod public partenerilor din cadrul USL, cât şi celor de la PP – DD, să li se alăture în mod clar în cadrul Consiliului Local Tulcea.
„E un apel pentru constituirea majorităţii şi pentru preluarea conducerilor societăţilor comerciale din subordinea Primăriei. Dorim ca acum, în preajma iernii, să ne asumăm această răspundere şi să începem să folosim banul public doar în beneficiul comunităţii. Acesta este un oraş mic şi interesele anumitor cetăţeni se leagă cu cele ale altora, indiferent de plasarea într-un partid”, a încheiat declaraţia Octavian Motoc.
Preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Naţional Liberal a făcut declaraţii referitoare la situaţia din Consiliul Lo