Clădirea în care funcţionează cafeneaua Dance, de pe strada Ștefan cel Mare din Focșani, era cât pe ce să fie cuprinsă de flăcări. Focul a cuprins instalația electrică, iar o persoană care făcea curățenie în incintă a simţit imediat fumul și a sunat la 112. Pompierii au ajuns la fața locului în câteva minute și au stins focul înainte de a provoca pagube însemnate. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric. „Marţi, 12 noiembrie a.c., un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – SAJ, în jurul orei 06.40, anunţa producerea unui incendiu la o cafenea, aflată la parterul unui bloc de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Focşani. Imediat s-a deplasat la locul indicat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani. Cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric au ars tabloul electric, instalaţia electrică aferentă acestuia şi s-a deteriorat 1 mp din tavan. Evenimentul a fost observat de persoana care efectua servicii de curăţenie în cafenea. Datorită intervenţiei operative a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se propagarea la întreaga încăpere”, ne-a explicat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Luni, echipa pirotehnică din cadrul ISU Vrancea, a ajuns în localitatea Bizighești, comuna Garoafa, pentru a ridica muniția neexplodată găsită de un bărbat, pe un câmp de pe raza localității. Ajunși la fața locului, pirotehniștii au găsit un proiectil exploziv de calibru 76 milimetri. Ei au ridicat proiectilul exploziv, care era în stare de funcţionare, şi l-au transportat în condiţii de siguranţă la depozitul amenajat, urmând a fi distrus.
Tot luni, paramedicii au avut 8 intervenții. Ei le-au acordat îngrijiri medicale unor persoane cu p