Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delirul lui Sorin Oprescu. Penetraţia ilegală Splai-Ciurel va ajunge în MCV

Publicat in Puterea, marți 12 noiembrie 2013 ·

Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a redeschide şantierul Penetraţia Splaiul Independenţei–Ciurel–A1 încalcă o decizie a Tribunalului Bucureşti (TB), susţin familiile afectate de această hotărâre. În plus, exproprierile în zonă nu au fost făcute, iar în loc de fluidizarea traficului vom asista la un efect contrar, adică se va bloca accesul spre centrul oraşului.

Oamenii spun că proiectul este conceput încă de pe vremea lui Ceauşescu, căruia i-ar fi plăcut autostrăzile construite peste oraş, pe care le văzuse într-o vizită în Coreea de Nord. Noua arteră va avea o lungime de 8,3 km, va începe la intersecţia Splaiul Independenţei cu Şoseaua Virtuţii şi se va termina pe A1, la Podul Ciorogârla. În zonă există circa 80 de proprietăţi şi câteva zeci de familii afectate de lucrările ilegale demarate de Sorin Oprescu. La începutul acestui an, Tribunalul Bucureşti a suspendat Planul Urbanistic Zonal pentru această lucrare. Reprezentanţii municipalităţii susţin însă că există autorizaţii de construcţie în vigoare şi s-au apucat de lucru. Numai că autorizaţia de construcţie a fost, la rândul său, anulată de Curtea de Apel, iar recursul se va judeca pe 21 noiembrie.

Va fi sesizată DNA

Familiile afectate de viitoarea arteră de circulaţie spun că vor face plângere penală la DNA împotriva primarului general Sorin Oprescu pentru abuz în serviciu. Contrar argumentelor edilului-şef, oamenii spun că lucrarea nu este de utilitate publică, lucru demonstrat de expertiza urbanistică, unul din documentele care au stat la baza deciziei Tribunalului Bucureşti de a suspenda PUZ-ul. Deşi ei sunt deja implicaţi într-un alt proces prin care au cerut anularea PUZ, au fost surprinşi să vadă că şantierul Penetraţia Splaiul Independenţei–Ciurel–A1 a fost redeschis peste noapte. “PMB nu are o situaţie topografică la zi, nu ştie ce are de expropriat, mai ales că în ul

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 4 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Cluj: Cabana și stația meteo din Muntele Vlădeasa, cuprinse de un un incendiu

Mediafax acum 50 minute
La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acționat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei și a stației meteo, precum și pentru e

Rapid, învinsă de Vardar Skopje, în al doilea meci amical din Slovenia

News.ro acum o ora
Formaţia Rapid a fost învinsă, marţi, scor 1-0, de echipa Vardar Skopje, în al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. Echipa de start a Rapidului a fost următoarea: Stolz – Manea, Paşcanu, Bădescu, Braun – Gojkovic, Keita

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 2 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 56 minute
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 9 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 2 ore
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°