La prima vedere nu pare o chestiune care să deranjeze, însă dacă te confrunţi cu ea, atunci s-ar putea să îţi schimbi opinia.
Alei şi spaţii verzi pline cu excremente ale câinilor (nota bene!) cu stăpân, câini purtaţi ţanţoş fără botniţe, de ţi-e teamă să te plimbi cu copilul în parc sau chiar în propriul cartier, “perniţe” de blană pe scările blocului care mârâie, miros urât şi lasă în urmă căpuşe, purici şi mizerie…Eu chestiile astea le pun exclusiv în seama stăpânilor! Care nu se obosesc să empatizeze cu cei pe lângă care trec. De ce ar face-o? Dă-i încolo de proşti! Să se dea de-o parte sau să iasă pe carosabil. Doar trec eu şmecherul. Am câine periculos, îl port fără lesă iar de curăţat mizeria, să fim serioşi! Ce dacă muşcă pe cineva, ce dacă se pişă în scara blocului şi pute!
Scriu acest material după ce m-a rugat un prieten. Copilul său a fost internat în spital din cauza şocului suferit după ce un câine mai mare şi mai greu (la propriu) decât micuţ, şi nesupravegheat de stăpân, a trântit la pământ copilul, care se juca liniştit. Din fericire, nu a avut loc nicio tragedie. A intervenit la timp tatăl copilului. Stăpânul câinelui, evident, nu era pe-aproape. Să mai amintesc dramele care au avut loc de-a lungul timpului? De persoanele mutilate şi rămase cu sechele pentru foarte multă vreme? Doar pentru că cei care şi-au luat un animal au uitat că au şi responsabilităţi.
Ce să mai spun de situaţiile în care încerci să faci sport pe pista special amenajată dintr-un parc pentru alergare? E un risc prea mare. Poţi să te întâlneşti cu un câine lăsat liber prin parc de stăpânul său, rămas tolănit pe iarbă după vreun boschet cu cine ştie ce pipiţă. De fapt, unii pentru asta îşi iau câine. Lipsiţi de curajul sănătos de a aborda o femeie liber şi fără inhibiţii, nişte amanţi lamentabili încearcă să-şi recupereze stima de sine luându-şi un câine la modă. Da
