Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Victor Ponta are cele mai mari şanse să fie viitorul preşedinte al României”

Publicat in Ora de Timis, marți 12 noiembrie 2013 ·

Jurnaliştii Ion Cristoiu şi Dan Andronic consideră că preşedintele PSD Victor Ponta nu are nici un contracandidat capabil să-l invingă, în acest moment.

“La ora actuală, candidatul cu cele mai mari şanse este Victor Ponta, pentru că prezidenţialele sunt bătălii pe om. (…) Pe locul întâi, deocamdată, şi o să vedeţi că o să rămână. Ca premier Ponta e catastrofal, dar drept candidat este extraordinar. Cum ar putea Predoiu să-l bată pe Ponta?”, a susţinut Ion Cristoiu. Ipoteza a fost susţinută de Dan Andronic, care a afirmat că este “corect” că, acum, premierul are prima şansă în bătălia pentru Cotroceni.

Dan Andronic a lansat ipoteza potrivit căreia actualul premier ar putea părăsi Palatul Victoria pentru a-şi maximiza şansele de a ajunge la Palatul Cotroceni. “Dacă Ponta va candida din postura de prim-ministru şansele sunt mici. Ar trebui să plece oficial de la Palatul Victoria. Situaţia lui este extrem de dificilă. (…) Taxele vor adânci despresia economică, care deja a ajuns la nivel de om”, a spus directorul Evenimentului zilei, care a comentat, ironic, că i-ar fi greu lui Ponta să explice “taxa de stâlp”.

Şi Ion Cristoiu a arătat că Victor Ponta este într-o situaţie foarte dificilă, cariera sa politică fiind terminată dacă nu reuşeşte să câştige prezidenţialele. “Dacă vrei să scapi de cineva, îl trimiţi la preşedinţie”, a declarat Cristoiu. “Uitaţi-vă la Geoană, aveţi exemplu viu”, a intervenit Andronic. “2014, numai diversiuni şi spectacole” Vorbind despre faptul că Victor Ponta şi-a anunţat, de facto, candidatura la viitoarele alegeri prezidenţiale, la ultimul Consiliu Naţional al PSD, Ion Cristoiu a avertizat asupra faptului că nu se va întâmpla nimic serios în 2014, pe fondul competiţiei electorale. “Ce s-a întâmplat în ultimele zile anunţă un dezastru pentru România. Este limpede că, Ponta, autopropunându-se candidat, nu va mai face nimic. S

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 39 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 49 minute
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 30 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 19 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°